Reflectiile unei maimute !

Odata, o maimuta din neamul Anecdotic, Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic, A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata! Tot circula o vorba, deloc adevarata Ca omul ar descinde din buna noastra rasa. Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa! Si, zau, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneste Când spune cum ca omul cu noi se înrudeste! Ati pomenit vreodata divorturi printre noi? Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi? Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii? Insemne sataniste, otravuri, smecherii? Vazut-ati pe vreunul, retras în jungla deasa, Ca sa scorneasca arma distrugerii în masa? Tot ce lasam în urma, când mai sarbatorim, E biodegradabil. Natura o-ngrijim. Iar omul otraveste, în fiecare zi, Paduri, câmpii, si ape, si zarile-azurii ... N-avem starlete porno sau dive-travestiti, Si, orisice s-ar zice, nu suntem trogloditi! Cine-a vazut în hoarda la noi bolnavi mintali, Drogati, lacomi de sânge sau homosexuali, Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie? În neamul nostru nobil nu vezi asa prostie! Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra-aleasa, Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa.. Cât am batut eu jungla, scuzati, n-am observat În obstea maimuteasca vreun cocotier privat. Urmând calea cea buna si, evident, corecta, Adolescentii nostri parintii si-i respecta. În ierarhia noastra, cum e firesc si drept, Devine sef acela viteaz, agil, destept, Capabil viata obstei s-o tina, s-o pazeasca, De rele si primejdii turma sa si-o fereasca ... Adesea seful nostru îsi risca mândra blana, Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana. Pe când, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfânt, Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvânt, Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare, Nebuni dupa putere si dupa bunastare! De turma lor n-au grija nici cât un bob de mei, Conteaza doar averea si înmultirea ei. Nu veti vedea vreodata, cât soarele si luna, O minte de maimuta dospind în ea minciuna. La om, tot ce înseamna minciuna, intrigi, ura Sunt legi de referinta, a doua lui natura. Chiar dac-as fi silita de vreun laborator, N-as deveni vreun Iuda ori vreun informator... Si iata înc-un lucru din lumea mea, frumos: La noi nu se întâmpla razboi religios, Nici sfinte inchizitii, nici libertati în lanturi, Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri, Nici ordine mondiala, si nici nationalism, Si nici vreo îndoiala ce-aduce a ateism ... E-adevarat ca omul, acest biped gunoi, Arata ca maimuta, dar n-a descins din noi! Autor necunoscut , material primit pe mail

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat. 1. Blocarea inteligenţei Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat. 2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa. Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite. 3. Informăm şi nu formăm Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi. Care este rezultatul? O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri. CE ESTE DE FĂCUT? Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele: Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii. Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor. Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat. · Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”. Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele. · Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor. A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească. Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi” · Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala. Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa. · Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale. Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra. · Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul. Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respănsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina. PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE. · Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi. Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil. Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexă decât cucerirea planetei. CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI 1. A corecta în public 2. A exprima autoritatea cu agresivitate 3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat 4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii 5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie 6. A nu te ţine de cuvânt 7. A distruge speranţa şi visele Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană. Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi - Augusto Cury

Ce limbă vorbeau Dacii ?

Ce limbă vorbeau dacii? De ce nu se mai ştie?... Pe atunci n-aveau săracii creione şi hârtie! Iar vorbele nescrise, precum se ştie... zboară, Argumentând o teză, în sine, prea uşoară. Lingviştii scocotiră, cu mare luare-aminte, Şi în final găsiră cam. şapte. opt cuvinte Ce par a face parte din limba veche, tracă. Deşi asta se spune, pe mine nu mă-mpacă. Mereu am o-ntrebare: Cum oare e posibil, Cu câteva cuvinte, să fii inteligibil?... Şi cum să te cunoască cei ce vorbesc de tine? De nu te-ar înţelege, te-ar mai vorbi de bine? Istoria nescrisă nu este-ntâmplătoare Simbolul trac la Roma De la-nceput apare, Pe Romulus şi Remus lupoaica i-a crescut; Din ei, legenda spune, romanii s-au născut! Pe daci îi ocupară urmaşii lor romani. Şi i-a-nvăţat latina aşa, în câţiva ani? Iar dacii învăţat-au latina prea uşor. Pe nimeni nu mai miră şi toţi zic: 'Bravo lor!' Dar că uitat-au limba, vocabularu-ntreg, E greu să se admită. eu nu pot să-nţeleg! Că un popor işi pierde treptat din obiceiuri, Că îşi mai schimbă portul. ar fi, cumva, temeiuri... Ardealu-a stat sub Unguri atâţia ani. o mie, Şi asupriţi. Românii, aşa precum se ştie, Nu şi-au uitat nici graiul, nici obiceiul, portul, Cum de-n a zecea parte Uitat-au Dacii totul? Când sub Traian, Romanii i-au biruit pe Daci, La Sarmisegetuza n-a trebuit tălmaci! Afirm, şi nu am frică, ceva ce totul schimbă: Şi Dacii şi Romanii vorbeau aceeaşi limbă! Acesta-i adevărul? Cum poate fi posibil Când Roma ajunsese Imperiu invincibil? Poveştile sunt multe, dar faptu-i dovedit, Istoria aduce dovezi de neclintit. 'Naintea erei noastre, când nu-i nimic precis La Nord şi Sud de Istru, cum Herodot a scris, Trăiau, ducându-şi viaţa, pe plaiuri Carpatine Şi cultivau pământul, vânau, creşteau albine Vorbeau aceeaşi limbă dar altfel se numeau, Ilirii, Sciţii, Geţii sau Dacii. Traci erau. Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal Ei stăvileau barbarii, Veniţi val după val... Cu secole-nainte când nu erau regat, O parte dintre-aceştia spre Vest au emigrat De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit Şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit. Şi astfel se explică de ce limba Latină Au înţeles-o Dacii. Nu le era străină! Deci nu cu Roma-ncepe acest măreţ trecut Ci mult mai înainte, când lumea s-a făcut! Şi-aşa se înţelege de ce cu-verşunare, Cei fără de trecuturi, lovesc la întâmplare, Aici suntem de veacuri un neam fără de moarte, Şi tot aici rămânem şi mergem mai departe. UnsimpluOm 29.11.08