2010/09/27

Valorifica potentialul tau, nu incerca sa semeni cu altii

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina. Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri. Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina. Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste… Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber. ************ ********* ********* * Fara indoiala, cea mai mare parte a cititorilor cunoaste aceasta povestioara facuta celebra de Anthony de Mello, si foarte mult folosita in cartile de self help, traning-uri, speech-uri motivationale s.a.m.d. Si eu am folosit-o intr-un articol, acum mult timp. Totusi, ceea ce este mai putin cunoscut este efectul pe care intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii. Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi. Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. "Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante", substineau niste gaini-profete, "schimbati credintele, si cerul va fi al vostru". Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen "Cum sa devii un vultur in 30 de zile", "Vulturocibernetica ", "Analiza vulturactionala" , "Minunile zborului", "Declanseaza vulturul din tine" samd. Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualaizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite). Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma) , care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand "Iubesc si respect aripile mele", si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur). O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur. Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina "gainocoach certificat", si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapind pe drumul dezvoltarii. Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l- ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat - din partea celor mai exaltati si convinsi - ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ. Mai ales, i se repeta in continuu: "Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu." ************ ********* ********* * Chiar daca, asa cum am zis, am folosit-o si eu, povestioara aia m-a enervat in permanenta pentru ca presupune ca un vultur e mai bun decat o gaina si face o confruntare stupida intre doua fiinte cu potentialitati, talente si forte diferite. Si aici nu este vorba de a lua apararea cui are mai putine talente sau cui este mai slab, ci de a ma impotrivi unui intreg sistemul social conceput sa produca nemultumirea permenenta, lipsa de satisfactie propunand modele imposibil de egalat si industria adiacenta care iti vinde "solutii" in timp ce alergi dupa aceste modele imposibile. E acelasi mecanism prin care ti se arata cel care a castigat un miliard la loto, si te convinge ca o sa ti se intample la fel. E acelasi mecanism prin care ti se arata o supervedeta, si ti se spune ca daca cumperi setul de machiaj (parfum/rochie/ cercei…) o sa fii ca ea. E mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult devine din ce in ce mai nesatisfacuta si nemultumita. Eu, sincer, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina. Si cred ca pot exista vulturi prosti si gaini superbe, si ca o confruntare este asolut fara sens. Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele impuse de cineva care are ca singurul scop sa iti vinda "solutiile" lui. Bineinteles, eu primul cred - si toata activitatea mea se bazeaza pe asta - ca fiecare dintre noi are potentialitati fantastice, si nu pierd ocazia de a reaminti credinta asta si de a ajuta lumea - pe cat pot - sa intre in contact cu aceste potentialitati. Eu primul predau si aplic tehnicile psihologice care imbunatatesc performanta si ajuta in dezvoltara personala. Dar cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de "american dreams" (de multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie cineva care sa atraga atentia. Si sa aminteasca ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva. Nu urma modele, fii tu un model! ************ ********* ********* * Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor. Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri… *************** ************* ***** Sursa http://vnigama.blogspot.com

2010/09/23

Downshifting !

  Un om sta pe malul marii si cineva vine si îi spune sa-i prinda niste peste, iar el îi spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta îi spune: îti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa-ti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta începe sa îi arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa-ti iei un vapor si daca-ti iei un vapor o sa-ti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: Si acum ce ti se pare ca fac? Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management interviu cu Aurora Liiceanu Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii. Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale face sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaza, si pretul. In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :"am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna"multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?" In niciun loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate. E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru ca iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci,majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa. De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen. Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, team-building- uri (aflate la noi in plina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveaza individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi. Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat" , un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine. Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si"a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt critic, iar ceilalti sunt pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct devedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre. Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa"etc. Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaza. Imaginea este totul. Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele. ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii? AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza. ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume. AL: Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare. ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici. AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei.. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur sisimplu. ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen? AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuiesa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta. Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur sisimplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa. ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens? AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba-neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sunt oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.

2010/09/21

A trai in Adevar

O, Doamne, de cand Te caut - milenii nenumarate, Zi si noapte, in tot timpul am dorit sa Te-ntalnesc Si sa fiu mereu cu Tine, vrerea Ta s-o implinesc, Cu intreaga mea iubire, Tie sa ma daruiesc. Asta nazuia adancul - Scanteia pura din mine, Incontinuu insetata, dornica sa Te slujeasca Si, prin Tine, fiinta toata s-o transforme, s-o sfinteasca, Iar desertaciunea firii, prin Iubire s-o-ntregeasca. Dar structura mea fictiva - "eul" marsav si meschin, Ma-ndruma pe cai straine, spre nepotrivit destin. Cerul tot si tot Pamantul pentru Tine rascolite, Am scrutat in Soare, Stele - formulari inchipuite, Mii de ani am ratacit inchinandu-ma la Soare El Te-a-nlocuit pe Tine in a mea imaginare. Descoperindu-mi eroarea si gresita cautare, Coborat-am pe Pamant, framantat de-acelasi gand. Dar, la fel ca mai-nainte, tot aceeasi ratacire, Din creatiile Tale : plante, gaze, animale Le-am slavit ca zeitati cu-nsusiri atemporale, Aducandu-le ofrande in rostiri de osanale. Si acelasi "eu" viclean, vrand a lui asigurare, Din lut, lemn, sau piatra ... si-a facut zei pe potriva, Construindu-le lacasuri, temple, pagode, altare, Unde mii de slujitori se-nchina cu vadita-ngamfare. Alte mii de ani trecut-au in aceeasi ratacire, Cand pe firmamentul lumii se ivira inspiratii-invatatori; Ei prin propria lor viata - ca reali indrumatori, Incercat-au sa arate drumul fara de erori. Insa n-au fost intelesi. Tot "ego-ul" e de vina : S-a apreciat doar omul, nu trairea lor divina, Ca experiment de viata, care-nseamna si-actiunea Ce transforma, lumineaza haosul si-ntunecimea. Ce vedem acum in lume demonstreaza pe deplin, Ca pacatul cel dintai e si azi al lumii chin, Astazi forma e schimbata si etapa diferita Insa mintea omeneasca e la fel de ratacita. Toata vina ratacirii o poarta acest "egou", O constructie fictiva, centrata pe "eu" si-al "meu"; Lacom, cauta placere si respinge suferinta, Si din jocul de contrarii isi nutreste a lui fiinta. Ce inseamna Adevarul si trairea ce-o aduce Neindoielnic, n-o sa stim cat timp "eul" nu se duce Numai in a lui absenta minunea ne consfinteste Si ne-arata pe de-a-ntregul Adevarul ce sfinteste. A trai in Adevar, fiintare-i ceas de ceas Corp si psihic - unitate - constient cu clipa-n pas, Nici trecut, nici viitor, numai actualitate; Asta-i tot, nimic in plus. E doar Sfanta Simplitate. Fiinta-ntreaga e imensa, cuprinsa-n Eternitate, Nu-s dorinte, nu-s dureri, este numai libertate; Fericirea fara margini, absolut nemotivata; Se impune de la sine; cu Iubirea-ngemanata. Cum sa Te mai caut, Doamne ? Scanteia Sacra din mine, Prin "ego-ul" dizolvat, are-acum acces la Tine !

Autor : Ilie Cioara

Batran egou incaruntit de vremuri

Batran "egou" incaruntit de vremuri si vesnice erori, Te-am prins si demascat de mii si mii de ori; Atent fiind, cu pana cu grija-am consemnat Ti-am demascat oroarea, prin fapte blestemat. Real, deplin ti-am demonstrat ca, faptic, nu existi, N-ai pic de consistenta, - prin fictiuni te misti. Trecutul tata-mama, calatorind spre maine, Prin care tu te-afirmi, e doar desertaciune. Invesmantate-n "sine", simtire, ganduri, fapte, Sunt vesnic interese prin timp insamantate; Orgoliul had - emblema - de fapt, te defineste ! Prin tine, vesnic, omul se zbate, chinuieste. Nu stii ce-i frumusetea, Iubirea fara margini, Ce-apare-n miezul clipei, lipsita de imagini. Oferi doar tulburare; esti ura si dispret, Sperjur gropar al Terrei, distrugi tot ce-i maret ! La poarta Infinita zadarnic tu vei bate, Nu-i loc de poposire pentru trairi desarte ! Cand tu dispari cu totul, apare Nenumitul, Imens si Necuprins Fireasca-Intelepciune, prezenta-n orice ins. Deci, taca flecareala-ti absurda, indecenta, Caci tu prin ea te-afirmi, minciuna consecventa; Te definesti drept diavol, cu-al tau egocentrism; Numai tacand descoperi hidosul conformism.

Poezie de Ilie Cioara

2010/09/11

2012 , Un Nou Inceput !

LUMEA NU SE VA TERMINA IN 2012 Interviu cu Carlos Barrios Carlos Barrios s-a nascut intr-o familie spaniola in El Altiplano, in podisul Guatemalei. Casa lui era in Huehuetenango, care a fost de asemeni si un lacas al tribului Maya - Mam. Impreuna cu alti Maya si alti indigeni pastratori de traditie - tribul Mam, el duce mai departe unele dintre vechile traditii ale Insulei Broastei Testoase (alt nume pentru America de Nord). Ei sunt Pastratori ai Timpului, adevarate autoritati in privinta unor calendare remarcabile, care sunt antice, elegante si relevante. Dl. Barrios este istoric, antropolog si cercetator. Dupa ce a studiat cu inteleptii batrani traditionali, timp de 25 de ani, de la varsta de de 19 ani a devenit si el Ajq'ij Mayas, un preot de ceremonii si ghid spiritual, Eagle Clan. In urma cu mai multi ani, impreuna cu fratele sau Gerardo, Carlos a intiat o investigatie asupra diferitelor calendare Mayase. El a studiat cu multi mentori. Fratele sau, Gerardo, a intervievat aproape 600 de batrani Maya, pentru a le intelege mai bine cunostintele pe care le aveau de impartasit. "Antropologii din toata lumea viziteaza templele, spune Barrios si citesc inscriptiile si apoi fabrica povesti despre Mayasi, dar ei nu citesc inscriptiile corect. Este doar imaginatia lor. Altii scriu despre profetii, in numele Mayasilor. Ei spun ca lumea se va termina in Decembrie 2012. Inteleptii Maya sunt foarte suparati pe aceste lucruri. Lumea nu se va sfarsi. Se va transforma. Populatiile indigene au calendarele si ei sunt cei care stiu sa le interpreteze corect – si nu altii. Modul in care calendarele Maya cuprind timpul, anotimpurile si ciclurile s-a dovedit a fi vast si sofisticat. Mayasii inteleg 17 calendare diferite, unele dintre ele masurand timpul cu acuratete, chiar pe perioade de 10 milioane de ani. Calendarul care a atras, in mod constant, atentia globala din 1987, este numit Tzolk'in sau Cholq'ij. Conceput in urma cu secole si bazat pe ciclul Pleiadelor, este considerat si astazi, sacru. Cu calendarele indigene, popoarele bastinase au tinut cont de punctele importante de cotitura in istorie. De exemplu, cei care tin contul zilelor si care studiaza calendarele au indentificat o zi importanta in anul One Reed: Ce Acatal, asa cum a fost numita de catre Mexicani. Aceasta a fost ziua descrisa in profetii, ca fiind ziua cand un stramos important trebuia sa se intoarca, “venind ca un fluture”. In calendarul vestic, data din One Reed se coreleaza cu Duminica de Paste, 21 Aprilie 1519, ziua cand Hernando Cortez si flota sa de 11 corabii spaniole au ajuns la Est de teritoriul care astazi este numit Vera Cruz (Crucea Adevarata) in Mexic . Cand corabiile spaniole au ajuns aproape de tarm, nativii asteptau si priveau la ce o sa se intample. Panzele intinse pe catargele corabiilor, semanau intr-adevar cu aripile intinse ale unor fluturi enormi, care pluteau deasupra apelor oceanului. A inceput o noua era – o era pe care ei o anticipasera in calendarele lor. Poporul Maya a numit acesta era: al Noualea Bolomtikus, sau noua Hells (Cicluri)- fiecare avand 52 de ani. Pe masura ce cele 9 cicluri s-au desfasurat, indigenilor li s-au luat pamantul si libertatea. Au dominat boala si lipsa de respect pentru toate. Ceea ce a inceput odata cu debarcarea lui Cortez a durat pana pe 16 August 1987, o data pe care multi si-o amintesc ca data Convergentei Armonice. Milioane de oameni au profitat de acea data, pentru a desfasura ceremonii in locuri sacre, rugandu-se pentru a tranzitie usoara intr-o noua era, lumea celui de-al 5-lea Soare. Din August 1987 si pana acum, am fost intr-o perioada in care mana dreapta a lumii materialiste dispare, incet dar inexorabil. Suntem pe muchia erei in care incepe pacea, cand oamenii traiesc in armonie cu Mama Pamant. Nu mai suntem in Lumea celui de-al 4-lea Soare, dar nu suntem inca nici in Lumea celui de-al 5-lea Soare. Aceasta este o perioada de tranzitie, o perioada intre doua perioade. Si cum trecem prin aceasta perioada de tranzitie, apare o convergenta colosala, globala, de distrugere a mediului, haos social, razboi si schimbari continui ale Pamantului. “Toate acestea”, spune Dl. Barrios, “au fost prevazute prin calcule simple, bazate pe matematica spiralei din calendarele Maya si se vor schimba. Totul se va schimba. Cei care tin calendarul Mayas zilnic, vad ziua de 21 Decembrie 2012, ca pe o data de renastere, inceputul Lumii Celui de-al 5-lea Soare. Va fi inceputul unei noi ere, ce rezulta din meridianul solar care va traversa ecuatorul galactic si de Pamant, care se va alinia cu centrul galaxiei. La rasaritul soarelui, pe 21 Decembrie 2012, pentru prima oara in 26.000 ani, Soarele va rasari in conjunctie cu intersectia dintre Calea Lactee si planul ecliptic. Aceasta Cruce Cosmica este considerata a fi o reprezentare a Pomului Sacru, Pomul Vietii, care este descris in toate traditiile spirituale ale lumii. ”Unii observatori spun ca aceasta aliniere cu inima Galaxiei, din 2012, va deschide un canal pentru ca energia cosmica sa curga prin Pamant, curatandu-l de tot ceea ce este pe el – ridicandu-l astfel la un nou nivel de vibratie. Acest proces a inceput deja, sugereaza Dl. Barrio. "Schimbarile se accelereaza acum si vor continua sa se accelereze” Oamenii de pe Pamant pot sa ajunga la aceasta data din 2012, intr-o forma foarte buna, fara ca sa fi distrus prea mult din Pamant si ne vom ridica la un nivel nou, mai inalt. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie sa transformam forte extrem de puternice, care se pare ca ne stau in drum. O imagine a Drumului care urmeaza: Data mentionata in calendar, Solstitiul de Iarna din 2012, nu marcheaza sfarsitul lumii. Multi dintre cei care scriu din afara despre Calendarul Maya fac senzatie din aceste lucruri, dar ei nu stiu ce fac. Cei care stiu sunt indigenii, inteleptii indigeni, carora li s-a incredintat pastrarea traditiei. Din aceasta perspectiva a intelegerii traditiei Maya si a Calendarelor, dl. Barrios ofera o perspectiva in care am ajuns la ceea ce poate ca ne asteapta: "Omenirea va continua" concluzioneaza el "dar intr-ul mod diferit. Structurile materiale se vor schimba. De aici vom avea oportunitatea de a fi mai umani." Traim cea mai importanta era a calendarelor Maya si a profetiilor. Toate profetiile din lume, toate traditiile converg acum. Acum nu mai este timp de joaca. Idealul spiritual al acestei ere este actiunea. Multe suflete puternice s-au reincarnat in aceasta era, cu multa forta. Acest lucru este adevarat de ambele parti - lumina si intunericul. Magia este la maximum folosita de catre ambele parti. Lucrurile se vor schimba, dar depinde de oameni cat de usor sau cat de violent se vor manifesta aceste schimbari pentru noi. Economia de acum este o fictiune. Primii cinci ani de tranzitie, din August 1987 pana in August 1992, au reprezentat inceputul distrugerii lumii materiale. Pana acum am mai progresat inca 18 ani in faza de tranzitie si multe dintre asa-numitele surse de stabilitate financiara sunt, de fapt, fantomatice. Bancile nu mai au putere. Este un moment delicat pentru ele. Ar putea sa se prabuseasca la nivel global, daca nu suntem atenti. Daca bancile se prabusesc….atunci vom fi fortati sa ne bazam pe Pamant si pe abilitatile noastre de a produce ceva. Sistemele monetare vor fi in haos si va trebui sa ne bazam pe relatia noastra directa cu Pamantul, pentru mancare si adapost. Polul Nord si Polul Sud se dezintegreaza. Nivelul apei in oceane va creste. Dar, in acelasi timp, pamantul din Ocean, mai ales langa zona unde este acum Cuba, se va ridica. O chemare catre Fuziune… Cand s-a intalnit cu audienta din Santa Fe, Dl. Barrios a spus o poveste despre cele mai recente ceremonii Mayase pentru Anul Nou, in Guatemala. A povestit cum unul dintre cei mai respectati intelepti, care traieste tot anul intr-o pestera solitara de munte, a calatorit pana la Chichicastenango pentru a sta de vorba cu oamenii de la ceremonie. Inteleptul a dat un mesaj direct si simplu. El le-a solicitat oamenilor sa se adune pentru a sustine viata si lumina. “Chiar acum, fiecare persoana si fiecare grup merge pe drumul sau”. Batranul din munti a spus ca “exista speranta, in cazul in care oamenii Luminii ar putea sa se adune si sa se uneasca in vreun fel”. Reflectand la asta, Dl. Barrios a explicat: "Traim intr-o lume a polaritatilor, zi si noapte, barbat si femeie, pozitiv si negativ. Lumina si intunericul au nevoie una de alta. Ele reprezinta un echilibru. Chiar acum, partea de intuneric este foarte puternica si este foarte clar ce doresc cei din acea parte. Au viziunea lor si prioritatile clar stabilite si, de asemeni, ierarhia lor. Ei actioneaza in multe feluri, pentru ca sa nu fim capabili sa ne conectam cu a 5-a Lume din spirala in 2012. Pe partea de Lumina, fiecare crede ca este cel mai important si ca intelegerea sa personala, sau ca viziunea grupului sau, reprezinta cheia. Este o diversitate de culturi si opinii, deci este competie, difuzie si lipseste un focus singular, comun.” In viziunea D-lui Barrio, partea intunecata lucreaza pentru a bloca fuziunea, prin intermediul negarii si a materialismului. De asemeni, lucreaza pentru a-i distruge pe cei care lucreaza cu Lumina, pentru a ridica Pamantul la un nivel mai inalt. Lor le place energia Lumii a 4-a, care este in declin – cea a materialismului. Ei nu vor ca aceasta sa se schimbe. Ei nu vor fuziunea. Ei vor sa ramana la acest nivel si le este frica de urmatorul nivel. Puterea intunecata a Lumii a 4-a in declin nu poate fi distrusa sau contracarata. Este prea puternica si prea clara, pentru a se intampla asta – si asta ar fi strategia gresita. Intunericul poate fi transformat, numai atunci cand este confruntat cu simplitate si cu inima deschisa. Asta duce la fuziune – un concept cheie al Lumii celui de-al 5-lea Soare. Dl. Barrios a spus ca noua era a celui de-al 5-lea Soare, necesita multa atentie asupra unui element care este, dealtfel, foarte neglijat. In timp ce cele patru elemente traditionale – pamant, aer, foc si apa – au dominat diverse epoci din trecut, va fi un al cincilea element care va domina in timpul celui de-al 5-lea Soare: eterul . Eterul este un mediu. Dictionarul defineste eterul ca fiind si elementul rarefiat al Raiului. El penetreaza tot spatiul si transmite unde de energie cu frecvente foarte variate – de la cele ale telefoanelor celulare, la cele ale aurelor umane. Ceea ce este "eteric" se refera la cea de-a cincea regiuni de dincolo de Pamant: raiul ... Eterul, elementul celui de-al 5-lea Soare, este celest si ii lipseste substanta materiala, dar nu este mai putin real decat lemnul, piatra sau carnea. “In contextul eteric, e posibila o fuziune a polaritatilor”, spune Dl. Barrios. "Sa nu mai fie intuneric sau Lumina in oameni, ci o fuziune inaltatoare”. Dar acum, partea intunecata nu este interesata de acest lucru. Ei sunt organizati pentru a bloca, de fapt, aceasta fuziune. Ei vor sa dezechilibreze Pamantul si mediul, astfel incat sa nu fim pregatiti pentru alinierile din 2012. Va trebui sa lucram impreuna, pentru pace si echilibru cu cealalta parte. Trebuie sa avem grija de Mama Pamant, care ne hraneste si ne adaposteste. Pentru a fi gata pentru acest Moment Istoric, trebuie sa ne daruim acum in intregime mintea si inima, in scopul atingerii unitatii si fuziunii, pentru a putea confrunta partea cealalta si pentru a conserva viata. Suntem intr-un moment critic in istoria omenirii. "Suntem dezechilibrati" , spune Dl Barrios. "Nu mai putem continua sa ne jucam. Planeta noastra poate fi reinoita sau ravasita . Acum este timpul sa ne trezim si sa actionam. Este nevoie de toata lumea. Tu nu esti aici fara motiv. Toti cei care sunt acum aici au un scop foarte important. Acestea sunt timpuri dificile, dar foarte speciale. Avem oportunitatea de a creste, dar trebuie sa fim gata pentru acest moment foarte important in istorie." Dl. Barrios a oferit un numar de sugestii, pentru a ajuta oamenii sa parcurga in echilibru, anii care vin. "Schimbarile care au fost descrise in profetii se vor intimpla," a spus el "dar atitudinea si actiunile noastre vor determina cat de sever sau cat de moderat se vor manifesta ele. Trebuie sa actionam, sa facem schimbari si sa-i alegem pe cei care ne reprezinta dintre oamenii care inteleg ce se intâmpla si care intreprind actiuni politice, cu respect pentru Pamant. Meditatia si practica spirituala sunt bune si importante – si la fel este si actiunea. Este foarte important sa stim clar cine suntem – si ce relatie avem cu Pamantul. Cu toate astea, aminteste-ti sa respecti diferentele si sa te straduiesti pentru unitate. Dezvoltata-te in concordanta cu traditiile si cu chemarea inimii tale. Mananca cu intelepciune. Multe dintre alimente sunt infestate cu toxine, in mod evident sau mai subtil. Fii atent la ce bagi in corpul tau. Invata sa conservi mancarea si sa conservi energia. Invata cateva tehnici bune de respiratie, ca sa poti sa ai controlul respiratiei tale. Fii clar. Urmeaza o traditie cu radacini adanci si de valoare. Nu conteaza ce traditie este– inima ta o sa-ti spuna pe care sa o urmezi– dar trebuie sa fie una cu radacini de valoare. Traim intr-o lume a energiei. O sarcina importanta in aceste timpuri este sa invatam sa simtim energia oricui si a orice – oameni, plante, animale. Acest lucru devine cu atat mai important, cu cat ne apropiem de Lumea Celui de-al 5-lea Soare, pentru ca este asociata cu elementul eter – mediul in care energia traieste si se manifesta. Mergi la locurile sacre ale Pamantului si te roaga pentru pace, ai respect pentru Pamant, pentru ca de aici ne primim hrana, adapostul si imbracamintea. Trebuie sa reactivam energia acestor locuri sacre! Asta este treaba noastra. Si avem multa treaba de facut ! Dupa cum spune Dl. Barrios, o tehnica de rugaciune simpla, dar foarte eficienta, este sa aprinzi o lumanare de culoare bleu. Gandeste-te in liniste pentru un minut. Spune-i flacarii de la lumanare intentia ta si trimite lumina catre liderii care au puterea de a face razboi sau pace. Aceasta este o perioada cruciala pentru omenire si pentru Pamant. Fiecare persoana este importanta. Tu te-ai intrupat in aceste vremuri, pentru ca ai munca spirituala de facut. Munca noastra este sa echilibram aceasta planeta. Inteleptii au deschis usile, in asa fel incat si alte popoare sa vina la lumea Mayasa, pentru a primi traditia. Mayasii au stiut si au respectat intotdeauna alte natii, rase de oameni si alte sisteme spirituale. Ei stiu ca destinul lumii Maya este legat de destinul intregii lumi. "Cea mai mare intelepciune consta in simplitate", ne sfatuieste Dl. Barrios . "Iubirea, respectul, toleranta, a imparti cu altii, recunostinta, iertarea. Nu este ceva prea complicat sau prea greu.” Adevarata cunoastere este gratuita. Este codificata in ADN-ul tau. Tot ceea ce ai nevoie se gaseste inauntrul tau. Marii mentori au spus-o de la bun inceput. Gaseste-ti inima si iti vei gasi drumul. Articol primit pe mail , sursa neprecizata .