A trai in Adevar

O, Doamne, de cand Te caut - milenii nenumarate, Zi si noapte, in tot timpul am dorit sa Te-ntalnesc Si sa fiu mereu cu Tine, vrerea Ta s-o implinesc, Cu intreaga mea iubire, Tie sa ma daruiesc. Asta nazuia adancul - Scanteia pura din mine, Incontinuu insetata, dornica sa Te slujeasca Si, prin Tine, fiinta toata s-o transforme, s-o sfinteasca, Iar desertaciunea firii, prin Iubire s-o-ntregeasca. Dar structura mea fictiva - "eul" marsav si meschin, Ma-ndruma pe cai straine, spre nepotrivit destin. Cerul tot si tot Pamantul pentru Tine rascolite, Am scrutat in Soare, Stele - formulari inchipuite, Mii de ani am ratacit inchinandu-ma la Soare El Te-a-nlocuit pe Tine in a mea imaginare. Descoperindu-mi eroarea si gresita cautare, Coborat-am pe Pamant, framantat de-acelasi gand. Dar, la fel ca mai-nainte, tot aceeasi ratacire, Din creatiile Tale : plante, gaze, animale Le-am slavit ca zeitati cu-nsusiri atemporale, Aducandu-le ofrande in rostiri de osanale. Si acelasi "eu" viclean, vrand a lui asigurare, Din lut, lemn, sau piatra ... si-a facut zei pe potriva, Construindu-le lacasuri, temple, pagode, altare, Unde mii de slujitori se-nchina cu vadita-ngamfare. Alte mii de ani trecut-au in aceeasi ratacire, Cand pe firmamentul lumii se ivira inspiratii-invatatori; Ei prin propria lor viata - ca reali indrumatori, Incercat-au sa arate drumul fara de erori. Insa n-au fost intelesi. Tot "ego-ul" e de vina : S-a apreciat doar omul, nu trairea lor divina, Ca experiment de viata, care-nseamna si-actiunea Ce transforma, lumineaza haosul si-ntunecimea. Ce vedem acum in lume demonstreaza pe deplin, Ca pacatul cel dintai e si azi al lumii chin, Astazi forma e schimbata si etapa diferita Insa mintea omeneasca e la fel de ratacita. Toata vina ratacirii o poarta acest "egou", O constructie fictiva, centrata pe "eu" si-al "meu"; Lacom, cauta placere si respinge suferinta, Si din jocul de contrarii isi nutreste a lui fiinta. Ce inseamna Adevarul si trairea ce-o aduce Neindoielnic, n-o sa stim cat timp "eul" nu se duce Numai in a lui absenta minunea ne consfinteste Si ne-arata pe de-a-ntregul Adevarul ce sfinteste. A trai in Adevar, fiintare-i ceas de ceas Corp si psihic - unitate - constient cu clipa-n pas, Nici trecut, nici viitor, numai actualitate; Asta-i tot, nimic in plus. E doar Sfanta Simplitate. Fiinta-ntreaga e imensa, cuprinsa-n Eternitate, Nu-s dorinte, nu-s dureri, este numai libertate; Fericirea fara margini, absolut nemotivata; Se impune de la sine; cu Iubirea-ngemanata. Cum sa Te mai caut, Doamne ? Scanteia Sacra din mine, Prin "ego-ul" dizolvat, are-acum acces la Tine !

Autor : Ilie Cioara