Mame de ingeri

Cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam? La aceste intrebari omenirea inca nu are un raspuns general acceptat. Nu stim inca prea multe lucruri despre trecutul nostru ca umanitate, nu intelegem prea multe nici despre prezentul nostru si cu atat mai putin, despre viitorul posibil sau prezumtiv. Omenirea mai are inca mult de lucru in directia cercetarilor si gasirii raspunsurilor la aceste intrebari, cat si la multe altele cu referire la problemele umanitatii. Insa ceea ce stim cu siguranta este ca noi toti, ajunsi in acesta lume inca de la nastere am nimerit intr-un cazan clocotitor al vietii, am nimerit intr-o lume absolut fascinanta din toate punctele de vedere. Este o lume in care placutul si neplacutul, bucuria si tristetea, zborul si caderea sunt atat de bine impletite intre ele, incat formeaza un intreg ca si cele doua funii de plamadeala care se impletesc intr-un colac frumos, pe care il bagam in cuptor si de acolo scoatem o paine, un colac rumen si frumos, numai bun de mancat. Observati, in fraza de mai sus am folosit termenii 'placut si neplacut' evitand special termenii de 'bine si rau' pentru ca asa suntem noi oamenii, putem intelege ce ne este placut sau neplacut, dar foarte putini inteleg ce este bine si ce este rau. Nu tot lucrul care ne place este si bun, cum nici tot lucrul care nu ne place este obligatoriu si rau doar pentru ca nu ne place, ca ne face sa suferim sau ca ne doare. In lumea asta, produsele alimentare cele mai placute la gust sunt de regula si extrem de daunatoare, adica rele din punct de vedere al sanatatii. Pelinul e foarte neplacut la gust, dar face foarte bine sanatatii in anumite situatii. Binele si raul sunt inca notiuni filosofice discutabile si in aceasta directie nu exista inca un consens. Nu stim ce este cu exactitate binele, nici ce este raul. Stim in schimb foarte exact, ceea ce ne place si ce nu. Am spus ca odata ajunsi in aceasta lume am nimerit intr-un cazan clocotitor al vietii. Imi mentin si sustin cele spuse. In acest cazan se petrec lucruri absolut fascinante, placute si neplacute, perceptibile si imperceptibile pentru organele de simt, intelese si neintelese, descoperite stiintific si inca nedescoperite, spirituale si materiale…Sa ne imaginam cu totii, cum in acest cazan al vietii in fiecare minut apar aproximativ 160 de noi nascuti si cam 140 de oameni pleaca din el ca si cum s-ar evapora! Va puteti imagina? In fiecare minut pe glob mor aproximativ 140 de oameni si undeva in jurul la 160 se nasc. Daca adaugam aici si numarul a tot felul de animale, insecte, plante care apar si dispar in fiecare minut pe glob, descoperim o imagine uluitoare referitoare la cazanul clocotitor al vietii. Asta este viata! In decursul vietii majoritatea oamenilor sunt preocupati de total alte lucruri decat de cele cu adevarat importante. Din aceasta cauza nici nu au cand sa dobandeasca o calificare inalta in raport cu viata si chiar daca ar dori, nu prea multi ii pot ajuta in aceasta directie. Nu prea avem instructori sa zicem asa, sau maestri, initiati, iluminati care sa ne ajute in directia cresterii nivelului de calificare in raport cu viata. Chiar daca pe ici pe colo mai intalnim cate un initiat, un intelept, poate un maestru, acestia nu vor veni la noi pentru a ne lua in ucenicie. Noi trebuie sa-i gasim si sa le cerem acordul si bunavointa de a ne primi in mainele lor ca pe niste nestiutori, ignoranti si nebuni, pentru a invata cate ceva din tainele vietii si ale intelepciunii. Dar cine va recunoaste ca el insusi este ignorant sau nebun? Din acest motiv nici nu ii cautam cu adevarat! Oameni care sa ne invete lucruri importante, reale, cu adevarat necesare in viata in care am nimerit sunt foarte putini, dar, iata, oameni care sa ne creasca nivelul calificarii in raport cu diferitele meserii sunt la fiecare colt de strada. Multi dintre acestia chiar sunt someri. Ei cauta locuri de munca mai bine platite, mai sus pozitionate social… Toti sunt interesati numai de a dobandi inca o diploma, inca un atestat, inca un doctorat, ceea ce nu e rau deloc, doar ca acestea nu sunt lucruri cu adevarat importante. Informatiile pe care le dobandesti la o facultate iti vor fi de folos numai pentru examenul sau sesiunea din acea institutie si va trebui sa le reproduci cat mai fidel, pentru a place profesorului si a castiga o nota mai mare. Dar dupa terminarea facultatii te trezesti deodata ca toate acele informatii nu au aplicabilitate, ori sunt depasite, ori, ori, ori ... si asa nimeresti in viata cu o hartie in mana care nu te prea ajuta. Din punct de vedere al vietii acum esti un ignorant cu diploma, un profan instruit, un cultivat. Dar nu despre asta vreau eu sa vorbesc aici , ci despre faptul ca oamenii nu cunosc si nici nu li se permite prea mult sa cunoasca cele mai importante si necesare lucruri legate de viata in care au nimerit. Iata, sunt eu si, iata, in fata mea viata. Viata este in mine, dar este si in afara mea. Totul e plin de viata. Ce fac acum? Incotro sa ma indrept? Am timp limitat! Chiar si eu sunt limitat sub toate aspectele! Trebuie repede sa fac ceva! Da! Gata, stiu! trebuie repede sa cresc, sa termin gradinita, apoi scoala, apoi liceul, apoi facultatea, apoi inca una ca sa am un CV mai bogat si mai trebuie si asta si cealalta si inca ceva… si apoi … Ce am facut cu viata mea? Praful se alege din toate eforturile, copiii nu dau doi bani pe ceea ce am dobandit, ca si cum nu vor sa-mi urmeze… Cazanul clocotitor al vietii. Aici lucrurile se desfasoara dupa niste legi extrem de exacte, nimic nu e intamplator, totul este interconectat si interdependent, totul are o logica chiar daca noua ne este greu sa o intelegem. Totul are un scop si o finalitate, totul are o cauza si un efect. Aparitia unui copil pe lume are la baza aceleasi lucruri, adica are cauza si efectul orientate catre un anumit scop si sustinute de catre un motiv. Intr-un anumit raport de forte in cauzele si efectele care duc catre aparitia unui copil in lume suntem implicati si noi, dar este implicat si Cosmosul sau Inteligenta Suprema sau Dumnezeu, puteti sa le numiti cum doriti, esenta si sensul nu se vor modifica de la aceasta. Apoi in toata treaba aceasta mai este implicata si Mama Natura in care traim cu totii si aceasta are legile ei. Daca pe lumea asta apare un copil si acesta trebuie sa vina prin intermediul anumitui cuplu si niciodata al altuia, inseamna ca in aceasta directie are un interes, un scop, chiar insusi Cosmosul. Mama Natura doar se supune si face ce poate, caci asa este Ea, facuta sa-si urmeze Barbatul si ii este data spre placerea Lui. Dar trebuie sa stim cu totii ca nu exista sistem nici pe pamant si nici in Cosmos care sa ne dea ceva si sa nu ceara altceva in schimb, sau sa ne ia ceva si sa nu ne dea altceva in schimb. Nu exista! Cosmosul este extrem de echitabil in toate privintele si nu face discriminari de nici un fel. Asta trebuie bine de inteles. Daca ceva nou vei primi in viata ta probabil va trebui sa te desparti de ceva vechi. Orice despartire este neplacuta, dar nu inseamna nici pe departe ca este ceva rau. E doar neplacut si atat. Daca insa Cosmosul, din cauze si motive nebanuite, ne ia ceva, atunci, in mod absolut sigur, ne ofera ceva in schimb. Nu totdeauna avem intelepciunea, ochii si urechile pentru a intelege, vedea si auzi ceea ce primim in schimbul a ceea ce ne-a fost ca si cum luat. E lege, daca ceva undeva dispare, altceva undeva apare, daca ceva undeva se spala, altceva in alt loc se murdareste si tot asa de la cer pana la pamant, conform principiului "Precum sus asa si jos, precum jos asa si sus, precum inauntru asa si inafara, precum in afara asa si inauntru, pentru implinirea unuia si aceluiasi sens" putem numi acest fenomen – Legea Echitatii. Noi tot timpul luam ceva de la Mama Natura, nu asteptam pomana, o jefuim de-a dreptul. In aceasta situatie, prin sistemele sale de autoreglare, Natura trebuie sa faca ceva cu noi ca sa supravietuiasca, ca si orice alta mama, de fapt, care a ajuns sa fie batjocorita de proprii ei copii. Anume acum, dupa aceasta introducere, cred ca putem face urmatorul pas si va pot apropia de ceea ce voiam sa spun in acest articol. Nu vreau sa vorbesc aici despre mamele care au nascut in mod fericit, mai usor sau mai greu un copilas. Acestea sunt deja fericite indiferent de chinurile facerii prin care au trecut. Acum ele simt aceasta fericire si multumire, poate chiar recunostinta, incat deja au uitat de durerele nasterii si posibil multe din ele isi mai doresc deja inca unul. E firesc sa fie asa. Asa a fost de cand lumea si probabil tot asa va mai fi ceva timp de aici incolo, pana stiinta va inventa metode si tehnici de a produce copilasi la comanda parintilor, fara ca mamele sa mai trebuiasca sa nasca. Pe toate aceste femei-mame le felicit, le doresc din suflet sa le traiasca toti copiii, sa se faca mari si destepti, astfel incat sa se mandreasca in viitor cu ei ; sa fereasca Dumnezeu sa ajunga vreodata ca proprii lor copii sa-si faca parintii de ras, sau parintilor sa nu ajunga sa le fie rusine de copiii lor. Dar chiar si asta depinde de calificarea pe care o au parintii in a-si educa si creste odraslele. Daca aceasta calificare, pricepere si intelepciune nu exista, atunci internetul, strada , televizorul si Hollywoodul direct se vor ocupa de educatia lor, de viziunea lor asupra lumii in care traiesc, de scara lor de valori… Aici vreau sa vorbesc despre mamele care din cauze cunoscute si necunoscute, intelese si neintelese, normale si paranormale, daca doriti, au avut de suferit pierderea unui copil, fie imediat dupa nastere, in timpul nasterii sau chiar inainte de a se naste. Acest moment din viata unei femei care a trecut prin asa ceva este o adevarata tragedie. Tragedia este atat de mare incat in psihologie se cunoaste expresia: "Moartea copilului este prevestitorul unui sfarsit prematur al mamei". Eu am observat prin viata ca aceasta expresie isi are logica sa. Intr-adevar mamele care au suferit pierderea unui copil se sting din viata mai repede decat celelalte mame care nu au suferit o astfel de tragedie si trauma. Acestea se sting din viata mai repede nu din cauza ca chiar asa si trebuie sa fie sau ca sa este lasat de undeva, ca asa este legea si nu poate fi evitat. Nu! Nici pe departe. Aceste femei se sting mai repede pentru ca nu pot uneori niciodata depasi acest moment. Traiesc cu durerea. Stresul provocat de autoculpabilizare, de pierdere a respectului de sine, deformarea imaginii despre sine, etc, este atat de mare incat in astfel de conditii nici un organism nu o poate duce prea mult, oricat de puternic ar fi sistemul imunitar. Stresul aduce manifestari atât în plan fiziologic (prin transpiratie, tahicardie, încordare musculara, durere de cap, afectiuni ale inimii si vaselor sanguine etc.) cat si în plan psihologic prin tensiune, agitatie, teama, neîncredere în sine, anxietate, oboseala cat si multe altele mai greu de observat. Urmarea imediata este diminuarea capacitatii de raspuns adecvat la situatie, creandu-se un cerc vicios al stresului care poate merge pâna la blocaj ori panica. O viata plina de stres este în primul rând o viata fara bucurii. Acest fapt poate diminua speranta de viata a unui individ foarte usor începând cu 5 pâna la 10 ani (stresul cauzeaza boli de inima, îmbatrânire prematura, slabirea capacitatii de raspuns a sistemului imunitar ), iar de aici si pana la o imbolnavire grava ce poate conduce catre deces mai este doar un singur pas, care de regula se face aproape automat in conformitate cu legea inertiei. Eu ca psiholog vin si spun ca in viata asta nu ne imbolnaveste si nu ne omoara atat evenimentele in sine. Acestea sunt doar niste evenimente, fie placute sau extrem de neplacute. Nu evenimentele sunt de vina, ci atitudinea noastra fata de acele evenimente. Atitudinea noastra ne omoara, acea traire interioara de neacceptare, de inversunare, de neintelegere ne mananca prin interior la fel cum un mic vierme poate sa distruga in totalitate un mar de exemplu. Oricine intelege cat de dureros si neplacut poate sa fie o astfel de pierdere. Cred ca si barbatii isi pot da seama de puterea neplacuta si tragica a unui astfel de moment. De regula intr-un astfel de moment femeia incearca sa caute vinovatul sau cauzele care au condus catre un astfel de rezultat. Cauta peste tot, in interiorul ei cat si in exterior. Negasind vinovatul, pentru ca in lumea noastra mortii se acopera cu pamant, iar viii cu hartii, nu ii ramane altceva decat sa dea vina pe sine, pe viata, pe sistemul social, pe medici, pe stiinta, pe Dumnezeu in cele din urma. Si uite asa se ajunge la lucruri extrem de grave, poate chiar mai grave decat moartea bebelusului. Toate aceste lucruri se produc din cauza unei false perceptii a realitatii, a lumii in care traim. Nimic in lumea asta nu este atat de simplu cum pare la prima vedere! Fraza e valabila si in celalalt sens: Nimic nu este atat de complicat cum pare la prima vedere! Ambele sensuri sunt valabile in acesta lume. In acelasi timp marii iluminati, marile traditii spirituale ne amintesc ca pierderea unui copil imediat dupa nastere in timp sau inainte de nastere, excluzand aici avorturile provocate de sine statator (fara acordul sau indrumarea medicului) pot fi chiar o binecuvantare atat pentru copil cat si pentru mama. Uneori chiar si avorturile provocate de medici cu buna stiinta si sub indrumarea si supravegherea lor poate fi o binecuvantare, pentru ca in anumite situatii se poate intampla astfel incat nici copilul nu se va naste nici mama nu va supravietui. Si in astfel de situatii trebuie obligatoriu sa intervina medicii. Sunt mii de cauze care pot conduce catre un astfel de final. Percepem lumea in care traim intr-un mod fals si de aici ni se trag toate. Lumea nu este asa cum o credem noi. Viata este si ea un sistem cu diferite subsisteme, cu trofica ei, cu legile si normele ei. Nu pe toate le cunoastem si mai putine le intelegem. Hai sa va spun cate ceva: Voi incerca sa va spun aceste lucruri in forma de povestioara, dar trebuie sa intelegeti ca pe alocuri lucrurile stau chiar asa, desi pot fi exprimate in multe alte moduri si limbaje. Medicul va va spune in felul lui aceasta poveste, slujitorul bisericii in alt limbaj si tot asa. Intr-o buna zi o femeie afla ca a ramas insarcinata. Insarcinata, cat de multe spune acest cuvant. Are o sarcina. Care este sarcina? Doar sa nasca ceea ce se dezvolta in pantecele ei? Sau poate ca aceasta sarcina este mult mai mare si este legata nu numai de ceva fizic ci, poate, si de ceva emotional, intelectual, comportamental, spiritual?!… A aflat ca este gravida si, fireste, in mod normal si sanatos se bucura nespus de mult. In interiorul ei, undeva sub inima, se produce un fenomen absolut miraculos. Asa se vede lumea din pozitia mamei. Sa ne pozitionam acum in pozitia embrionului, fetusului si bebelusului de mai tarziu. Sa vedem ce se intampla aici, sa incercam sa vedem lumea si din pozitia spiritului ce vine spre reincarnare, nu numai din pozitia noastra egoista, influentata de instinctul reproducerii si alte fenomene psihofizice, biologice si emotionale, educationale, sociale ... Inainte ca viitoarea mama sa afle ca este insarcinata spiritul viitorului copil a facut o serie intreaga de actiuni extrem de complicate cautand atat poarta spre reincarnare, cat si conditiile cele mai favorabile pentru ceea ce va trebui sa se manifeste. Mai departe voi spune – "copilul", dar veti intelege "spiritul" acestuia. Copilul inca neintruchipat, desi si asta e discutabil , intruchipat- neintruchipat , manifestat – nemanifestat. In general cand se produce intruchiparea? Cand putem spune ca avem de a face cu un om: abia cand acesta se naste sau si inainte de acest moment, cand acesta este inca in lumea intrauterina? Cu mult timp inainte de asta copilul isi cauta parintii. Nu unii oarecare ci numai acea pereche care este capabila sa-i ofere o anumita educatie, evenimente, intamplari, bucurii si necazuri extrem de necesare acestuia pentru viitoarea lui evolutie, pentru acel nivel si stil de viata de care acesta are nevoie pentru a semana si culege tot ceea ce are nevoie. Copilul singur si benevol isi alege parintii stiind de la bun inceput tot ceea ce poate trai alaturi de ei. Acesta are nevoie de un anumit sistem si constructie genetica pentru a fi adaptat la viata in care va nimeri peste noua luni. Mai mult de atat, propriul lui sistem genetic dobandit de la mama si tata trebuie sa fie adaptat si pentru intreaga perioada de viata pe care va urma sa o traiasca in lumea noastra. Astfel copilul se vede nevoit sa aleaga destul de bine care anume coctail genetic al viitorilor parinti i se potriveste pentru ceea ce va urma sa fie. Va dati seama cata munca de selectie trebuie sa faca viitorul copil inainte ca mama sa afle ca deja este insarcinata? Este o munca enorma, trebuie sa te pricepi, sa tii seama de tot felul de criterii de selectie, sa nu gresesti cumva, sa alegi teritoriul potrivit pentru viitoarea nastere, momentul potrivit pentru a te naste astfel incat primul impact cu lumea noastra sa nu puna peste el o ştampila energetica, astrala, foarte diferita de ce trebuie sa fie el in urmatoarea viata. Pentru ca viitorul copil sa nu faca toata aceasta munca singur, Cosmosul ii usureaza existenta si, conform anumitor legi, anume atunci cand in lumea noastra s-au format elementele necesare si suficiente pentru a intra intr-o anumita zona terestra, intr-un anumit oras, intr-un anumit bloc, intr-un anumit apartament, intr-un anumit cuplu si intr-o anumita femeie, copilul deodata simte ca este atras intr-un vartej (ceva asemanator cu cel din cada de baie cand scoatem dopul) este atras in jos si in cateva minute se trezeste intr-un spatiu inchis si extrem de protector. Aici incepe o alta viata care va dura mai mult sau mai putin, dar oricum in jur de 7 – 9 luni. Dupa toata acea spaima traita in momentele absorbtiei -sa-i zicem asa- faptul ca totul s-a terminat pentru viitorul copil este o adevarata placere si bucurie. Marii clarvazatori anume astfel vad momentul descris. Oamenii care au trecut prin diferitele forme ale hipnozei retrospective descriu aceste momente exact la fel. Va dati seama ce bucurie are in acele momente copilul ? A nimerit intr-o lume noua, calda, primitoare, este stapan peste intreg acest teritoriu, totul e viu colorat, spatii imense, totul este foarte dinamic, totul e in miscare. Copilul creste in acea lume intr-o luna cat cei nascuti, intr-un an sau poate si mai mult. Aici embrionul repeta intreg ciclul filogenetic dezvoltandu-si in acelasi timp propria ontogenie, ontogeneza. Este constient si intelege mult mai bine semnificatia cuvintelor si a tot ce se petrece in jurul nostru. Intelege ca el este intr-o lume si undeva dincolo mai e una, dar acum inca nu se gandeste prea mult la asta. Acum este ocupat de observarea cresterii si dezvoltarii propriului organism. Poate chiar participa in vreun fel la modelarea lui. El stie ca aceasta este viata lui, poate ca undeva exista si o alta forma de viata, un alt mod de a trai, dar nu-l intereseaza inca, pentru ca ii este bine in lumea lui. Apare cordonul ombilical. Copilul primeste hrana absolut gratuit. Ce lume minunata! Nu faci nimic si primesti hrana, caldura absolut gratuit, e si un lichid pe acolo, dar el nici nu-si poate imagina viata si lumea in general fara acel lichid. Acel spatiu, acea lume ii ofera conditiile necesare pentru viata si dezvoltare. Astfel e construita lumea lui si-i e bine asa, nu isi pune alte intrebari. El creste si se dezvolta si lumea este a lui. Toate merg bine pana cand ceva incepe sa se intample neprevazut. Si acum imaginati-va cam ce simte acel copil–spirit in momentele cand se incepe operatiunea de chiuretaj si ce se intampla cu el chiar mult mai ininte cand viitoarea posibila mama doar gandeste sa scape de el. E ceva asemanator cu ceea ce simtim noi aici, pe pamant, atunci cand se intuneca cerul, apar fulgere si tunete ingrozitoare, astfel incat simtim ca vine sfarsitul lumii si se cutremura pamantul. Exact asta simte si el acolo. Dar sa zicem ca un astfel de moment nu a avut loc. Mama il doreste foarte mult si abia asteapta momentul intalnirii cu el. Copilul creste, se dezvolta si incetul cu incetul observa ca umple din ce in ce mai mult cu sine intreg spatiul lumii lui. Acel loc care inainte era un rai, incetul cu incetul devine un iad. Lichidul acela e din ce in ce mai tulbur, spatiul este din ce in ce mai mic, mai insuficient, nu mai are loc nici sa se intoarca. Astfel incetul cu incetul apare pur si simplu nevoia de a parasi acel spatiu, acea lume si a se arunca cu capul inainte intr-o alta lume. "Dar inca mai pot, trebuie sa mai stau pe aici, inca mai rezist, inca mai sunt conditii" – isi zice copilul. Si mai rabda putin. Inca nu a venit timpul. Toate la timpul lor. Deja cu cateva luni inainte auzea mereu ceva dincolo de peretii lumii in care el traieste. O voce. O voce puternica, ca din trambita. Cand acea voce se manifesta, copilul simte cum toate lucrurile in lumea lui o iau oarecum razna. Se mareste tensiunea, apar cateva gusturi si mirosuri in plus, ceva pe undeva putin mai sus capata un ritm mai mare si mai puternic se fac auzite acele pulsatii. - Cine o fi oare acea fiinta, acea putere care este capabila sa faca atatea asupra lumii mele? O fi oare Dumnezeu Tatal, de la care am pornit si la care ma voi intoarce? Eu inteleg ca El are asupra mea si asupra lumii mele o putere aproape absoluta, dar cine este el? In aceste momente copilul cunoaste cam tot atatea lucruri despre Tata, cat si noi cei in viata despre Dumnezeu Tatal nostru cel din ceruri. Insa copilul in comparatie cu noi nu este atat de las. Acesta chiar face ceva impins in acelasi timp si de conditiile tot mai sarace ale lumii lui si se arunca cu capul inainte intr-o lume noua, total necunoscuta doar pentru a-l cunoaste pe Tata. In trecut se cunostea foarte bine rolul tatalui in viata intrauterina a copilului si a calitatii vietii acestuia dupa nastere. Tatal are sarcina sa faca o lume mai buna, mai curata, mai sigura, unde va trebui sa vina copiii lui. Copiii ajunsi si ei tati , trebuiau sa faca acelasi lucru, aceasta este calea iubita si dorita de catre Dumnezeu. Noi astazi insa traim dupa principiul : "Dupa noi potopul" si potopul vine dupa noi, fireste. Despre Mama , copilul va afla mai tarziu, dar o va si iubi mult mai mult pentru un singur lucru si anume, pentru faptul ca mama stie sa iubeasca neconditionat. Acesta inca nu s-a nascut, dar stie de Tata , de puterea lui si de influentele pe care le exercita. Aceasta dorinta de a se intalni cu Tata, cu puterea , este extrem de mare aproape ca si dorinta lui Hristos de a se intoarce la Tatal lui. Chiar daca stie si mai tarziu va vedea pe propria lui piele ca tatal nu iubeste neconditionat, ci numai daca… daca faci asta, daca nu faci cealalta, daca, daca, daca … stie ca va avea cu acesta un alt gen de relatie, extrem de importanta si foarte diferita de cea cu mama, totusi vrea sa-l cunoasca. Intr-o anumita zi copilul incepe sa paraseasca lumea lui si se arunca eroic inainte cu riscul de a muri in orice secunda, cu riscul de a pati o serie intreaga de lucruri neplacute, necunoscute, inspaimantatoare si toate acestea pentru a-i cunoaste pe Tata si Mama. Imaginati-va cat de greu ne este noua sa ne mutam dintr-un oras in altul, mai greu dintr-o tara in alta, cat de mult ne framantam, ne ingrijoram, cautam sa ne asiguram impotriva a tot felul de neplaceri si riscuri. Copilul insa nu pleaca dintr-un oras in altul ci dintr-o lume in alta. Habar inca nu are cum va fi acea lume, poate ostila, poate prietenoasa, linistita sau zgomotoasa si totusi se arunca inainte ca un adevarat erou. (De fapt pentru 90% din populatia globului aceasta fapta este si singura actiune vitejeasca pe durata intregii vieti. Dupa ce se nasc ca adevatati eroi, cei din lumea asta vor avea grija sa le arate exact cum stau lucrurile pe aici si cine este seful , astfel incat deja pe la varsta de 7 anisori nimeni nu mai are nici o tendinta vitejeasca. Totul devine clar. Ei deja stiu ca viata ii va sfarama, ii va pune la punct, le va arata care le este locul si vor afla asta chiar de la parinti). Copilul porneste travaliul lui, si printr-o poarta ingusta trece dintr-o lume in alta. Asa cel putin se intampla inainte. Astazi din ce in ce mai multe mame nasc prin cezariana, pe deoparte pentru ca a evoluat medicina, iar pe de alta pentru ca tot mai putini copii sunt curiosi sa-si vada tatii, cu care in viata intrauterina nu au avut nici un fel de relatie. Unii tati alerga dupa bani si in toata aceasta perioada tata nici nu a vazut cum viitorul lui copil a infaptuit intreg procesul de crestere si dezvoltare. Inainte tatal iubitor de nevasta si grijuliu inclusiv cu burtica ei mai punea buzele pe burta mamei, mai spunea cu voce tare copilului tot felul de lucruri. Asa se creea un prim contact dintre viitorul copil si tata. Astfel nou-nascutii erau mult mai curiosi sa cunoasca lumea noua, noua ordine mondiala din care face parte si tatal lui. Din cate stiu eu, configuratia cat si constructia bazinului femeilor de astazi nu difera deloc de constructia bazinului unei femei de acum 150 de ani in urma. Dar in acelasi timp se fac din ce mai multe cezariene. Asta oare nu e un semn? Nu vom merge cu aceasta povestioara mai departe si nu voi vorbi aici despre restul evenimentelor care se produc intre tata, mama si copil. Este foarte interesant ce se intampla mai departe, dar poate voi spune asta cu alta ocazie. Sau poate veti avea ocazia sa cititi despre toate acestea in lucrarea care va apare in curand la Editura Miracol si care se va intitula "Viata care ne traieste" de Anatol Basarab.(Cartea este aparuta deja la momentul postarii mele) Asadar in toata aceasta viata intrauterina, copilul traieste si se dezvolta oarecum ca si noi, cei nascuti deja in lumea noastra. Singura diferenta este ca el acolo este unul in propria lui lume, iar noi suntem multi aici, in lumea noastra. Lumea lui este la fel de fascinanta si necunoscuta ca si a noastra. La el exista tot atat de multe riscuri ca si la noi. Si la el, si in lumea nostra se pot intampla o multime de evenimente riscante, periculoase, neprevazute, o multime de variabile. Nici el, nici noi nu suntem asigurati de absolut nimic. Pe el in lumea lui cat si pe noi in lumea asta ne pasc la tot pasul tot felul de pericole, catastrofe, accidente…Trecerea copilului din lumea lui in lumea noastra este la fel de importanta ca si trecerea unui batran din lumea asta in lumea celor drepti. Moartea e si ea un fel de nastere, fie ca e prin cezariana, adica un oarecare accident, fie ca e naturala, adica de batranete. Moartea coconului este de fapt nasterea fluturelui. Omul moare aici, dar se naste dincolo si acolo este foarte asemanator cu un copil care tocmai a nimerit in cazanul clocotitor al vietii. Pleaca spiritul de aici dincolo si se vede exact ca un copil neputincios, nou nascut, nou venit, care depinde in totalitate de cineva si de ceva. Si aici si dincolo ambele spirite au nevoie de ingrijire, de sprijin, de acomodare, de adaptare, de invatare, munca, munca si iar munca in vederea cresterii spirituale individuale. Iata cam asa arata intreaga poveste. Acum eu inteleg perfect ca plasandu-ne in pozitia mamei si a tatalui nu este usor deloc sa intelegi si sa accepti pierderea un copil pe care atat de mult ti-l doreai. Inteleg profund ca acest moment este cumplit de dureros. Dar lucrurile stau asa numai din aceasta perspectiva. Dintr-o alta perspectiva s-ar putea ca lucrurile sa fie complet diferite si poate ca din acea perspectiva trebuie chiar sa ne bucuram ca acel copil a venit si imediat a si plecat, sau ca inca nici nu apucase sa se nasca si plecase deja, sau a parasit corpul la scurt timp dupa nastere. Noi de cele mai multe ori nu putem intelege motivatiile, dorintele, durerile celor chiar de langa noi, dar in acelasi timp vrem sa intelegem motivatiile unui spirit care trebuie sa capete insufletire si intruchipare umana (forma superioara al intruchiparii), care trebuia sa se nasca si nu a facut-o. Ce stim noi despre viata lui intrauterina, despre necesitatile lui, despre Karma si Dharma lui. In lumea noastra inca ne luptam, pornim razboaie interetnice, religioase, ne uram, nu ne acceptam unii pe altii asa cum suntem, mereu vrem ca toti sa fie asa cum dorim noi, sa ne convina, sa fie previzibili. Noi in lumea asta habar nu avem inca despre modul in care vietuim. Nu prea cunoastem mare lucru despre legile vietii de aici, despre viata in sine nu cunoastem mare lucru, dar vrem sa intelegem ceva din viata copilului care vine spre nastere. Cand astazi in China mor zeci de mii de oameni nu prea vad in jurul meu oameni care sa se cutremure, sa se necajeasca, sa planga, sa sara in ajutor. Suntem aproape insensibili la astfel de lucruri. Pentru a cumpara niste avioane de vanatoare Romania va plati cateva sute de milioane unei oarecare tari producatoare, dar pentru sarmanii din China SUA a alocat ca ajutor 800000 de dolari. Asa suntem noi. Vedem razboaie la televizor. Ce spectaculos, explozii, luminite care zboara cu mare viteza prin aer, focuri si atat. Dar in spatele acestor imagini sunt morti, raniti, schiloditi, oameni nevinovati, care poate nici nu au pe cine sa dea vina, sau chiar daca au nu mai au cand, pentru ca sunt preocupati cu supravetuirea. De ce la razboiul la care inca nu demult au participat bunicii nostri, mureau anumiti soldati intr-o lupta si altii in alta lupta si de ce altii au ramas in viata trecand prin intreg cosmarul de la un capat la altul este la fel de greu de explicat ca si moartea unui copil la nastere sau nasterea cu succes al altuia. Singurul lucru pe care vi-l pot spune este ca necunoscute sunt caile Domnului. Noi, in ale noastre, cu greu ne descurcam, dar ne apucam sa-i dam lui Dumnezeu lectii despre cum trebuia sa fie si cum trebuia sa se intample. Nu e nimeni vinovat. Asa este construita viata, ca un cazan clocotitor in care unii apar si altii dispar pe cand altii inca nici nu au apucat sa apara ca au trebuit sa si dispara. Priviti viata ca proces dinamic, sinergetic, spontan si de aici – imprevizibil. Viata este imprevizibila in toate aspectele sale chiar de acolo de unde totul incepe – viata intrauterina. Si mai stiu cu siguranta un lucru. Voi, toate femeile care ati trecut printr-un astfel de moment nefericit si dureros, in acelasi timp poate ca ati trecut printr-o experienta absolut unica, care are darul de a va face mai puternice, mai intelepte, mai iubitoare, mai saritoare la necazurile semenilor, mai sensibile si mai profunde. Poate ca anume asa, Cosmosul a hotarat sa trezeasca aceste calitati in voi. Poate cineva sa-mi aduca argumente ca nu este asa? Nu poate nimeni. Si chiar daca incearca cineva nu o sa-i permit sa-mi distruga credinta mea in acest lucru frumos. Cosmosul este mental, dar nu este agresiv, singurii agresivi suntem noi. Cosmosul este rational, cei lipsiti uneori de ratiune suntem noi. Cosmosul este spiritual, cei lipsiti de spiritualitate, pricepere, intelegere, intelepciune suntem iarasi noi. Fiecare experienta din viata, fie ea si extrem de neplacuta, dar nu obligatoriu si rea sub aspect valoric, are o anumita misiune, o functie si un rol. Nimic nu se intampla. Totul are o cauza, o functie, un rol , un efect. Invatati sa treceti peste acest moment neplacut, traumatizant. Nu mai priviti mereu in urma, pentru ca nu veti vedea nimic in prezent din aceasta cauza. Intreg fascinantul spectacolul al prezentului va va scapa, iar de aici nici viitorul nu-l veti intrezari. Poate ca anume asa acesti inca ingerasi ne aduc un mesaj, incearca sa ne deschida ochii, incearca sa ne trezeasca puterile spirituale din noi. Stiti deja, totul este interconectat si interdependent. Ingerasii si-au facut astfel misiunea si se intorc rapid in lumea din care au plecat pentru a veni din nou spre nastere. Poate ca asa era mai bine pentru ei, pentru lectia vietii lor, dar si a noastra. Oricum ar fi , eu cred ca cei de dincolo va sunt extrem de recunoscatori , ca prin voi fiecare dintre ei astfel au reusit sa-si indeplineasca misiunea, sa invete lectia, sa castige experienta necesara pentru cine stie ce scop si poate chiar se bucura atat pentru ei cat si pentru voi, pentru ca impreuna ati avut o experienta comuna, dar din pacate perceputa si traita in mod diferit. Poate ca ei se intristeaza mult cand va vad aici in lumea asta suferind in urma experientei, in loc sa va bucurati, sau cel putin sa stati calmi si sa va vedeti in continuare de viata asta in lumea asta. Poate ca va striga cu voce tare si nu o auziti : "Mama nu plange! Totul este bine! Anume asa trebuia sa fie, anume asa e cel mai bine pentru mine, dar si pentru tine! Pentru toti e mai bine asa si pentru Cosmos si pentru Dumnezeu. Pentru absolut toti. Crede-maaaaa !. Fii calmaaa !. Lasa lucrurile sa curga, sa treaca, caci asa este viata in lumea voastra. Nu sta mult sa plangi si sa te invinovatasti sau sa cauti vinovati. Nu-i vei gasi! Du-te si traieste ca sa nu te traiasca viata pe tine. Traieste viataaaa! Nu o lasa sa te traiasca ea pe tine !. Poate ca anume asa trebuia sa fie. Poate cineva sa ma contrazica? E greu pentru unii oameni sa creada si una si alta. Dar daca chiar asa trebuia sa fie? De unde puteti sti ca nu? Si de ce atunci sunteti inclinati sa vedeti lucrurile numai in felul in care ati fost invatati sau poate chiar indoctrinati sa le vedeti? Cine v-a invatat sa vedeti lucrurile doar intr-un anumit fel si niciodata in alt mod poate ca stie si de ce a facut asta! Poate ca urmarea un interes, un scop. Doar se stie bine astazi ca de pe urma depresivilor se imbogatesc o sumedenie de oameni si chiar industrii intregi, precum cea producatoare de antidepresive, tot felul de firme intermediare, farmaciile, doctorii de familie, psihologii si in ultima instanta – psihiatrii si firmele de pompe funebre si groparii. De ce credeti ca nu poate fi si altfel? Cu atat mai mult cu cat exista popoare in care moartea cuiva nu este atat de tragic perceputa ca in cultura noastra. Exista nenumarate moduri de a vedea lucrurile. De ce trebuie sa vedem mereu lucrurile numai din propria pozitie si interes, raportat doar la propria placere si fericire? De ce nu vrem sa vedem ca poate si Cosmosul are interesele si scopurile lui in care ne include pe noi toti ca intr-o mare misiune? Stiti deja ca si Cosmosul este mental, rational si poate ca in anumite feluri vrea sa faca ceva cu noi si din noi, implicandu-ne pe fiecare in diferite momente ale marelui scenariu. Mame de Ingeri. Suna absolut incantator. Chiar asta sunteti desi poate nu va dati seama. Dar chiar daca o astfel de expresie a aparut – Mame de Ingeri - poate ca asa a fost voia LUI. Poate ca asa trezeste Dumnezeu puterea din femeile din toata lumea si poate ca are un plan cu voi. Poate ca doreste sa va faca mai puternice, poate ca va vrea la conducerea lumii, poate ca vrea sa schimbe fata Pamantului prin voi toate – Mame de Ingeri. Fiti puternice si intelepte, capul sus si nu uitati, toate lucrurile in lumea asta au un sens. Fara sens, nimic nu apare precum nici nu dispare. Articol postat pe organizatiaemma.ro de Anatol Basarab (psiholog si parapsiholog)