Cei care ştiu cum să păstreze iubirea !

     Se poartă dramele legate de relaţii, se poartă despărţirile cu spectacol, se poartă reîmpăcările cu bucurie, se poartă scandalurile personale expuse pe sticlă, în văzul cunoscuţilor şi ale necunoscuţilor. Relaţiile frumoase şi armonioase stau în umbră, departe de ochii curioşilor. Îi cunoaşteţi pe acei oameni care ştiu că toate aceste căutări şi răsturnări de situaţii pot fi incitante şi atrăgătoare, însă nu vor trece proba timpului? Ştiţi însă acele relaţii în care el rămâne cu ea şi ea rămâne cu el şi amândoi împreună trec prin bune şi prin rele până la adânci bătrâneţi, iubindu-se şi depunând eforturi să nu-şi piardă iubirea!?... Ştiţi acele cupluri care reuşesc să treacă o probă ce pare de netrecut în ziua de astăzi… proba timpului? Oricine poate întâlni iubirea. Mai devreme sau mai târziu, macar o dată în viaţă, fiecare dintre noi dă nas în nas cu iubirea. Puţini sunt însă cei care ştiu să păstreze iubirea ani la rând, o viaţă întreagă…

Am găsit pe blogul psihologului Randi Gunther un articol interesant: "Who Are The "Keepers?" - The Behaviors of Long-Term Successful Relationship Partners". Bazându-se pe propria experienţă, pe observaţiile clinice extrase din studiile sale de caz, psihologul a observat că cei care reuşesc să creeze relaţii frumoase, stabile şi pe termen îndelungat au anumite trăsături în comun. Psihologul numeşte această categorie de oameni „păstrătorii iubirii” şi ne îndeamnă să învăţăm de la ei arta relaţiilor pentru vreme îndelungată. Totodată, specialistul în relaţii ne face cunoscute cele 15 trăsături ale acestor “gardieni ai iubirii”, parteneri de succes în relaţiile pe termen lung. Unele dintre ele le avem şi noi, altele le putem observa la partener sau la cei din jurul nostru, pe altele am putea încerca să ni le dezvoltam mai mult. Am extras din articolul psihologului anumite idei legate de trăsăturile şi comportamentul celor care ştiu să păstreze iubirea. Articolul în detaliu, precum şi exemple concrete care ilustrează trăsăturile păstrătorilor iubirii, îl puteţi găsi pe blogul lui Randi Gunther sau în revista Psychology Today. Randi Gunther este profesor doctor în psihologie clinică şi consilier în probleme matrimoniale. Având o experienţă de 40 de ani în domeniul psihologiei, Randi Gunther este cunoscută şi apreciată în Carolina de Sud pentru workshopurile şi prelegerile sale pe tema relaţiilor.



1. Cei care păstrează dragostea ştiu că sunt răspunzători pentru faptele lor...

Păstrătorii iubirii nu ezită şi nu se tem să îşi asume răspunderea pentru deciziile lor. Păstrătorii iubirii ştiu că fiecare hotărâre pe care o iau declanşează un comportament şi îşi iau asupra lor responsabilitatea propriilor acţiuni. Au tărie de caracter, însă în acelaşi timp sunt flexibili. Doresc să se schimbe în mai bine, îşi admit greşelile şi caută în permanenţă să îşi îmbunătăţească relaţia.

2. Cei care păstrează dragostea îşi menţin ritmul personal chiar şi în condiţii de stres...

Păstrătorii iubirii îşi cunosc propriul ritm şi îl respectă şi pe cel al celor din jurul lor. Ei înţeleg că există diferenţe în ritmul de funcţionare personal dintre doi oameni. Sunt de aceea rezonabili în flexibilitatea lor şi au disponibilitatea de a-şi reduce sau urgenta propriul ritm pentru a ajunge la acelaşi nivel cu partenerul.


3. Cei care păstrează dragostea nu sunt nişte spectatori obişnuiţi. Ei găsesc o modalitate de a rămâne interesanţi sau de a se retrage într-un mod graţios...

Păstrătorii iubirii ştiu că unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai relaţiei lor este plictiseala. Ei ştiu că plictiseala poate distruge tot ce a fost frumos şi interesant într-o relaţie. Ştiu totodată că plictiseala este imprevizibilă şi uneori inevitabilă. De aceea, îşi dau interesul pentru a face dintr-o situaţie neinteresantă una interesantă şi semnificativă. Cum? Nu solicitându-ţi ţie resursele, ci făcând apel la propriile resurse.


4. Cei care păstrează dragostea văd umorul ca pe o parte sacră a relaţiei...

Râsul vindecă, însănătoşeşte. Te scapă de cele mai negre gânduri, de cele mai adânci frici şi dureri şi te lecuieşte de singurătate. Păstrătorii iubirii ştiu cât de important este să găseşti umorul în viaţa şi să mergi cu fruntea sus mai departe, depăşind dezamăgirile şi tristeţile. Păstrătorii iubirii te fac să râzi când este cazul. Îţi arată partea plină şi luminoasă a paharului. Păstrătorii iubirii luminează situaţiile care au nevoie să fie luminate, însă nu şi pe cele grave, care merită solemnitate şi tăcere. Păstrătorii iubirii “pot procesa atât durerea, cât şi iubirea", spune Randi Gunther, dar preferă să vadă faţa însorită a vieţii.


5. Cei care păstrează dragostea ştiu cum să rămană echilibraţi...

Păstrătorii iubirii au stăpânire de sine şi reuşesc să nu îşi piardă controlul chiar dacă sunt provocaţi. Păstrătorii iubirii cad şi ei uneori, însă au tărie interioară. Ea îi sprijină la fiecare clătinare a lor. Păstrătorii iubirii acceptă cu graţie complimentele dar şi criticile. Când partenerii lor sunt instabili, păstrătorii iubirii nu reacţionează la rândul lor prin exagerare sau instabilitate. Ei rămân lucizi chiar şi în conditii de stres şi provocare.


6. Cei care păstrează dragostea nu lasă vina să le influenţeze deciziile...

Păstrătorii iubirii ştiu că vina este o armă mortală într-o relaţie de iubire, însă nu fac apel la ea. Nu vor să manipuleze folosindu-se de tactici de învinovăţire ale partenerului. Păstrătorii iubirii îşi asumă greşelile. Ei încearcă să le repare în loc să exagereze autoînvinovăţindu-se. Pentru că nu învinovăţesc, păstrătorii iubirii nu acceptă să fie controlaţi prin sentimentul vinei. “Le pasă dacă îi fac pe ceilalţi fericiţi, însă nu acţionează din cauza fricii de a-şi pierde partenerul”, spune Gunther.


7. Cei care păstrează dragostea stocheaza “momentele bune” ale relaţiei...

Păstrătorii iubirii ştiu că nu pot face faţă vremurilor dificile într-o relaţie decât retrăgându-se în vremurile grozave ale acelei relaţii. Este metoda lor de a supravietui. În timpuri uşoare şi frumoase, păstrătorii iubirii îşi fac stocul de “amintiri bune” din relaţia lor. Depun aici momentele deosebite care au avut loc pe parcusul relaţiei lor şi le actualizează periodic. În situaţiile dificile ale relaţiei lor, în momentele tragice ale vieţii se întorc la aceste amintiri superbe pentru a supravieţui. Păstrătorii iubirii “nu sunt lipsiţi de respect faţă de durere sau tragedie, însă balansează momentele dificile cu amintiri vesele”, spune psihologul.


8. Cei care păstrează dragostea sunt autentici...

Păstrătorii iubirii sunt sinceri şi sunt percepuţi de ceilalţi ca fiind sinceri. Păstrătorii iubirii îşi doresc ca partenerul lor să îi aprecieze pentru această calitate, apreciind-o la rândul lor în ceilalţi. Păstrătorii iubirii nu joacă niciodată la dublu, ci acţionează întotdeauna cu cărţile pe masă. Nu mint şi nici nu se ruşinează de ceea ce sunt, afişând transparenţă în tot ceea ce gândesc, fac şi spun. Nu cad de acord cu o persoană dacă nu sunt de acord cu persoana respectivă. Ţin la adevăr, însă nu arată cu degetul greşelile celorlalţi.


9. Cei care păstrează dragostea inteleg şi îşi accepta valoarea pe piata...

Păstrătorii iubirii sunt realişti faţă de ceilalţi în ceea ce priveşte propria valoare. Valorile lor sunt bine definite. Le cunosc foarte bine şi nu încearcă să fie ceea ce nu sunt pentru a impresiona sau a câştiga graţia şi acceptarea cuiva. Înainte de a-i respecta pe ceilalţi, îşi doresc să se respecte pe sine. Dacă participă la competiţii, ştiu să învingă şi ştiu şi să piardă. În acest caz, “nu se vaită şi nici nu se simt respinşi. Sunt mai degrabă interesaţi de ceea ce ar fi putut să faca mai bine.”, subliniază Randi Gunther pe blogul său.


10. Cei care păstrează dragostea caută valoarea şi în ceilalţi oameni...

Păstrătorii iubirii vor să fie înconjuraţi de oameni cu trăsături pozitive adevărate, iar atunci când le găsesc în ceilalţi, le împărtăşesc acest lucru. Păstrătorii iubirii ştiu că, în afară de iubirea şi legăturile care se stabilesc între oameni, nimic nu este sigur. Caută de aceea să îşi îmbunătăţească relaţiile în mod continuu şi nu ezită să facă aprecieri dacă persoanele în cauză le merită. Un păstrător al iubirii îşi va aminti un lucru important pe care i l-ai spus, afirmă Randi Gunther… Devine important şi pentru el şi atunci când va avea şansa, va lucra în acest sens.


11. Cei care păstrează dragostea evită pierderile inutile de energie...

Păstrătorii iubirii ştiu că epuizările de energie pot avea loc oricând şi că în viaţă sunt situaţii care te “seacă” efectiv de forţe. Teama, dezamăgirea, negativismul, ataşamentul greşit, panica, jignirile… toate acestea trebuie evitate deoarece ne consumă resursele interne, atât de preţioase de altfel. Păstrătorii iubirii încearcă pe cât posibil să le evite, urmărind în schimb să soluţioneze problemele care generează astfel de sentimente. Păstrătorii iubirii “îi inspiră pe oameni să se concentreze asupra posibilului. Ei nu te dispreţuiesc dacă te îneci în dezamagire disfuncţională. Te vor ajuta în schimb să laşi deoparte epuizările de resurse şi să te concentrezi asupra a ceea ce îţi place la tine.”, este de părere psihologul.


12. Cei care păstrează dragostea ştiu cum să se calmeze...

“Ca oricine altcineva, păstrătorii iubirii se supără, pot fi răniti, se pot simţi frustraţi, însă atunci când vremurile dificile vin, prima lor reacţie este aceea de a se autocalma şi de a se relaxa. Ştiu că dacă se agită, vor comite greşeli”, se arată pe blogul psihologului. Atunci când situaţiile cer să fie calmi, păstrătorii iubirii apelează la resursele lor interioare, recurgând totodată la ceea ce contează cu adevarat pentru ei. Puşi faţă în faţă cu provocări, se poate întâmpla ca şi păstrătorii iubirii să îşi piardă la rândul lor calmul. Reuşesc însă în scurt timp să îşi recapete controlul şi să îndrepte situaţia.


13. Cei care păstrează dragostea caută transformarea continuă...

Nu este deloc usor să îndrăgeşti schimbarea. Rutina poate fi atât de confortabilă... Nu puţini sunt cei care preferă siguranţa şi predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu însă că trebuie să fie deschişi în faţa schimbării şi a transformării şi încearcă să le îmbine cu predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu că trebuie să înveţe din trecut şi să îşi construiască planuri de viitor. Învaţă din greşeli şi merg mai departe, căutând să se îmbunătăţească şi să-şi îmbunătăţească şi relaţiile cu ceilalţi.


14. Cei care păstreaza dragostea au grijă de ei înşişi...

Păstrătorii iubirii ştiu că nu trebuie să-şi împovăreze partenerul cu o sarcină în plus, aceea de a le purta de grijă. Nu pun asupra partenerului această presiune. De aceea, păstrătorii iubirii fac PERSONAL tot ce pot pentru a-şi menţine sănătatea mentală, fizică şi spirituală. “Ies cu oameni care îi regenerează, îşi ţin minţile active şi sunt profund îndrăgostiţi de valorile spirituale care îi susţin în timpurile dificile. (…) Sunt acei parteneri cărora nu trebuie să le aminteşti niciodată să aiba grijă de ei.” Nu sunt atât de egoişti încât să îţi ceară ţie acest lucru sau să îl aştepte de la tine.


15. Cei care păstrează dragostea preţuiesc momentul prezent...

Păstrătorii iubirii ştiu că este bine să înveţi din trecut şi să îţi proiectezi în viitor, dar că şi mai bine este să trăieşti în prezent. Păstrătorii iubirii lasă în urmă ceea ce trebuie lăsat şi învaţă să preţuiască şi să se bucure cât mai mult de momentele prezente. Atunci când sunt cu partenerul lor, încearcă să fie prezenţi acolo lângă el, pentru el, cu el. Cu totul.





Material primit pe mail. Autor necunoscut.
Destinatarul in schimb, se stie foarte bine!

 

Ilie Cioara – povestea iluminarii

     

    Pentru că mulţi dintre noi, - recunosc faptul că mă număr şi eu printre aceştia, - căutăm înţelegea unor anumite trăiri ale oamenilor, căutăm să înţelegem ce înseamnă iluminarea, ce înseamnă deschiderea spirituală şi nu numai să o înţelegem dar să o trăim şi noi la rândul nostru, să experimentăm viaţa dintr-un alt cadru al conştiinţei noastre. Pentru evidenţierea acestor particularităţi nu există o “metodă” mai puternică decât experienţa persoanală. Cum nu am trecut printr-o asemenea experienţă înălţătoare, am găsit exemplul lui Ilie Cioară cel puţin interesant şi foarte descriptiv. Aşa că vă relatez, pe scurt, mai jos, experienţa iluminării sale:

 

   "  Aveam 55 de ani. Într-o dimineaţă, trezindu-mă din somn, am observat, la nivel psihologic, că funcţionam diferit faţă de noaptea trecută. Mintea îşi pierduse tumultul normal. Într-o stare de beatitudine pe care nu o mai simţisem înainte, eram în perfectă comuniune cu toată structura mea somatică.

Surpriza mea a fost atât de mare încât m-a împiedicat să înţeleg misteriosul fenomen pentru că nu am reuşit să-l traduc în cuvinte. Am citit desigur, multe descrieri ale Iluminării, Eliberării, dar este o diferenţă colosală între simpla cunoaştere intelectuală şi experimentarea directă a fenomenului.

Doar după câteva ore am înţeles ce se întâmplase cu mine, fără a urmări acest “ceva” ca ideal pentru a-l atinge. Eram, ca să folosesc o comparaţie, în situaţia unui om orb de la naştere care tocmai şi-a recăpătat vederea printr-o operaţie. Totul în jurul meu era nou. Aveam o perspectivă globală asupra lucrurilor. O minte tăcută permite simţurilor să perceapă lucrurile aşa cum sunt.

Mintea în totalitatea ei devenise, prin tăcere, o imensă oglindă în care se reflecta lumea exterioară. Şi lumea pe care o percepeam direct cu simţurile mele îşi arată realitatea sa. Prietenii mei, prieteni apropiaţi sau străini erau priviţi nediscriminativ, cu o iubire pe care nu o mai simţisem înainte.

Dacă exista vreo reacţie în minte, dispărea imediat în contact cu scânteia Atenţiei impersonale. O stare de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare se întâmplau în jurul meu fără a-mi afecta starea de pace atotcuprinzătoare.

Starea de Sublim, desigur, este greu de descris, dar nu imposibil de experimentat de către cineva care practică cu adevărat conştientizarea. Pentru a o comunica, se foloseşte un limbaj simplu şi direct, care nu e filtrat de către raţiune, pentru că “ego-ul” cu percepţia lui subiectivă nu mai este aici. Ca să o spun altfel: goliciunea psihologică este cea care trăieşte în momentul prezent, exprimă această întâlnire în cuvinte şi cu toate acestea rămâne prezentă şi disponibilă în momentul următor.

Ca rezultat al acestei întâlniri directe cu momentul, întotdeauna nou şi reînnoindu-se constant, am simţit nevoia, alimentată de impulsuri intuitive, de a exprima “Cunoaşterea de Sine” folosind versul. A fost ceva natural. În câteva cuvinte puteam să cuprind şi să comunic esenţa experienţei.

În primul an am scris 300 de poeme. Mai târziu, numărul lor a ajuns la 1000, dintre care 600 au fost însoţite de proză explicativă, ca cele din această carte.

Aş dori să explic câteva efecte care, ca rezultat al faptului că am devenit conştient de propriile procese mentale, ele au dispărut complet fără nicio intervenţie din mintea mea.

După experimentarea acestui fenomen, m-am simţit ca un vas spart, din care următoarele au început să diapară: interesul meu în călătoriile astrale, credinţele mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, furia, mândria etc. Conştiinţa mea a rămas deschisă tot timpul, oferindu-mi posibilitatea de a trece din dimensiunea finită în cea Infinită.

Când m-am întâlnit cu acest fenomen extraordinar, datorită perspectivei globale, am înţeles întreaga tragedie umană, cauzată de neînţelegerea vieţii în mişcarea ei neîntreruptă şi a noutăţii fiecărui moment.

Viaţa nu poate fi întâlnită şi înţeleasă până nu suntem într-o stare de libertate totală şi linişte a minţii. Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi cere, chiar ne forţează să o întâmpinăm cu o nouă minte, cu un nou creier şi cu noi celule nervoase care nu au mai fost folosite anterior. Este foarte bine cunocut, oamenii de ştiinţă spun că omul, în întreaga sa viaţă nu foloseşte mai multe de 10-15 % din celulele sale nervoase şi potenţialul de memorare. După cum vedeţi, posibilităţile noastre psihologice sunt nelimitate.

După aceste explicaţii, va fi mai uşor de înţeles procesul condiţionării noastre personale, la fel ca şi fenomenul spargerii coajei “ego-ului”.

După cum am mai arătat mai sus, viaţa ne cere să o privim direct, fără un bagaj de memorie.
Cum pierdem bagajul de memorie? Uşor, foarte uşor. Iată cum:

Alăturăm mişcarea minţii cu flacăra Atenţiei totale – cerută de viaţa vieţii în curgerea ei continuă. Fără lumina şi liniştea aduse de Atenţie, nimic nu poate fi înţeles într-un mod real.

În lumina Atenţiei, orice reacţie a minţii (gând, imagine, frică, dorinţă), ce funcţionează haotic, obsesiv şi ne domină, este instant dizolvată. În vidul psihologic ce urmează, apare o nouă minte care se extinde în Infinit, ca stare de Conştiinţă Pură, pură înţelegere dar şi ca acţiune transformatoare.

Această stare de “a fi” este acţiune în sine, dar entitatea care execută acţiunea nu mai există. Omul bătrân, condiţionat de către modelele sale comportamentale, îşi pierde autoritatea pentru că reacţiile haotice, incontrolabile dispar – ele sunt energii care susţin şi alimentează “ego-ul”. Numai în acest fel, printr-o simplă întâlnire cu reacţiile minţii şi ale morţii sale iminente, bariera “ego-ului” este spartă. Printr-o deschidere de moment, fiinţa noastră reală se revelează – care singură ne poate transforma şi vindeca.
Atenţia totală fără niciun scop este Sacrul însuşi în acţiune. Există de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de către voinţă, care se comportă subiectiv limitându-se la un singur obiect. Prin natura sa, acest tip de atenţie se defineşte ca lipsă de atenţie.

În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în vidul sau nemişcarea psihologică – cu toate acestea cine există cu adevărat? Atunci când mintea obişnuită e tăcută poţi observa cum tăcearea preia controlul, o nouă minte apare, care se expandează în Infinit şi se defineşte ca şi Conştiinţă Pură.

În acest fel descoperim că suntem un simplu “a fi”, “aici şi acum”, fără margine – una cu Infinitul. În această simplitate, nu sunt aşteptări sau scopuri, pentru că “ego-ul” a dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut, existent în noi şi peste tot în jurul nostru, arătându-ni-se atunci când deschidem poarta prin tăcerea umilă a minţii.

Asemenea realizări, ale momentelor existenţei, transformă radical fiinţa, ceea ce duce eventual la distrugerea fortăreţei “ego-ului”, ai cărui prizonieri sunteţi atâta timp cât mintea vă domină şi atâta timp cât daţi o importanţă psihologică minţii.

Atunci când această ficţiune dispare, topindu-se în Sublim, experimentăm Inteligenţa creatoare, iubirea, Frumuseţea şi Bucuria, care ne îndreaptă comportamentul prin impulsuri intuitive.”

 

 

     Acestea sunt cuvintele marelui Ilie Cioară, mai mult sau mai puţin, pentru că textul de mai sus este o traducere din engleză ale cuvintelui acestuia pentru că nu am avut acces la o carte în română din care să citez direct. În orice caz, importantă este ideea de bază pe care o transmite, idee pe care o regăsim în toate relatările de acest tip: suntem fiinţe Infinte, cu potenţial Infinit, chiar suntem la esenţă acele lucruri de care începem să ne aducem aminte. Căutaţi să reflectaţi la aceste rânduri şi apoi contemplaţi frumuseţea naturii, unduirea vântului printre frunzele galbene sau sclipirea intermitentă a stelelor cauzată de reflecţia-refracţia luminii în atmosfera pământului, minunăţia zâmbetului unui copil sau un cântec ce vă duce sufletul dincolo de nori. Într-o zi veţi simţi şi voi ce a simţit Ilie Cioară în acea dimineaţă la 55 de ani. Poate chiar mâine…




          Material primit pe mail. Il dedic cu deosebita candoare unei neobosite si vajnice cautatoare a frumusetii sufletesti, Patricia.

Sursa:
http://noulpamant.ro/articole/maestri-spirituali/ilie-cioara-povestea-iluminarii/