Ilie Cioara – povestea iluminarii

     

    Pentru că mulţi dintre noi, - recunosc faptul că mă număr şi eu printre aceştia, - căutăm înţelegea unor anumite trăiri ale oamenilor, căutăm să înţelegem ce înseamnă iluminarea, ce înseamnă deschiderea spirituală şi nu numai să o înţelegem dar să o trăim şi noi la rândul nostru, să experimentăm viaţa dintr-un alt cadru al conştiinţei noastre. Pentru evidenţierea acestor particularităţi nu există o “metodă” mai puternică decât experienţa persoanală. Cum nu am trecut printr-o asemenea experienţă înălţătoare, am găsit exemplul lui Ilie Cioară cel puţin interesant şi foarte descriptiv. Aşa că vă relatez, pe scurt, mai jos, experienţa iluminării sale:

 

   "  Aveam 55 de ani. Într-o dimineaţă, trezindu-mă din somn, am observat, la nivel psihologic, că funcţionam diferit faţă de noaptea trecută. Mintea îşi pierduse tumultul normal. Într-o stare de beatitudine pe care nu o mai simţisem înainte, eram în perfectă comuniune cu toată structura mea somatică.

Surpriza mea a fost atât de mare încât m-a împiedicat să înţeleg misteriosul fenomen pentru că nu am reuşit să-l traduc în cuvinte. Am citit desigur, multe descrieri ale Iluminării, Eliberării, dar este o diferenţă colosală între simpla cunoaştere intelectuală şi experimentarea directă a fenomenului.

Doar după câteva ore am înţeles ce se întâmplase cu mine, fără a urmări acest “ceva” ca ideal pentru a-l atinge. Eram, ca să folosesc o comparaţie, în situaţia unui om orb de la naştere care tocmai şi-a recăpătat vederea printr-o operaţie. Totul în jurul meu era nou. Aveam o perspectivă globală asupra lucrurilor. O minte tăcută permite simţurilor să perceapă lucrurile aşa cum sunt.

Mintea în totalitatea ei devenise, prin tăcere, o imensă oglindă în care se reflecta lumea exterioară. Şi lumea pe care o percepeam direct cu simţurile mele îşi arată realitatea sa. Prietenii mei, prieteni apropiaţi sau străini erau priviţi nediscriminativ, cu o iubire pe care nu o mai simţisem înainte.

Dacă exista vreo reacţie în minte, dispărea imediat în contact cu scânteia Atenţiei impersonale. O stare de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare se întâmplau în jurul meu fără a-mi afecta starea de pace atotcuprinzătoare.

Starea de Sublim, desigur, este greu de descris, dar nu imposibil de experimentat de către cineva care practică cu adevărat conştientizarea. Pentru a o comunica, se foloseşte un limbaj simplu şi direct, care nu e filtrat de către raţiune, pentru că “ego-ul” cu percepţia lui subiectivă nu mai este aici. Ca să o spun altfel: goliciunea psihologică este cea care trăieşte în momentul prezent, exprimă această întâlnire în cuvinte şi cu toate acestea rămâne prezentă şi disponibilă în momentul următor.

Ca rezultat al acestei întâlniri directe cu momentul, întotdeauna nou şi reînnoindu-se constant, am simţit nevoia, alimentată de impulsuri intuitive, de a exprima “Cunoaşterea de Sine” folosind versul. A fost ceva natural. În câteva cuvinte puteam să cuprind şi să comunic esenţa experienţei.

În primul an am scris 300 de poeme. Mai târziu, numărul lor a ajuns la 1000, dintre care 600 au fost însoţite de proză explicativă, ca cele din această carte.

Aş dori să explic câteva efecte care, ca rezultat al faptului că am devenit conştient de propriile procese mentale, ele au dispărut complet fără nicio intervenţie din mintea mea.

După experimentarea acestui fenomen, m-am simţit ca un vas spart, din care următoarele au început să diapară: interesul meu în călătoriile astrale, credinţele mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, furia, mândria etc. Conştiinţa mea a rămas deschisă tot timpul, oferindu-mi posibilitatea de a trece din dimensiunea finită în cea Infinită.

Când m-am întâlnit cu acest fenomen extraordinar, datorită perspectivei globale, am înţeles întreaga tragedie umană, cauzată de neînţelegerea vieţii în mişcarea ei neîntreruptă şi a noutăţii fiecărui moment.

Viaţa nu poate fi întâlnită şi înţeleasă până nu suntem într-o stare de libertate totală şi linişte a minţii. Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi cere, chiar ne forţează să o întâmpinăm cu o nouă minte, cu un nou creier şi cu noi celule nervoase care nu au mai fost folosite anterior. Este foarte bine cunocut, oamenii de ştiinţă spun că omul, în întreaga sa viaţă nu foloseşte mai multe de 10-15 % din celulele sale nervoase şi potenţialul de memorare. După cum vedeţi, posibilităţile noastre psihologice sunt nelimitate.

După aceste explicaţii, va fi mai uşor de înţeles procesul condiţionării noastre personale, la fel ca şi fenomenul spargerii coajei “ego-ului”.

După cum am mai arătat mai sus, viaţa ne cere să o privim direct, fără un bagaj de memorie.
Cum pierdem bagajul de memorie? Uşor, foarte uşor. Iată cum:

Alăturăm mişcarea minţii cu flacăra Atenţiei totale – cerută de viaţa vieţii în curgerea ei continuă. Fără lumina şi liniştea aduse de Atenţie, nimic nu poate fi înţeles într-un mod real.

În lumina Atenţiei, orice reacţie a minţii (gând, imagine, frică, dorinţă), ce funcţionează haotic, obsesiv şi ne domină, este instant dizolvată. În vidul psihologic ce urmează, apare o nouă minte care se extinde în Infinit, ca stare de Conştiinţă Pură, pură înţelegere dar şi ca acţiune transformatoare.

Această stare de “a fi” este acţiune în sine, dar entitatea care execută acţiunea nu mai există. Omul bătrân, condiţionat de către modelele sale comportamentale, îşi pierde autoritatea pentru că reacţiile haotice, incontrolabile dispar – ele sunt energii care susţin şi alimentează “ego-ul”. Numai în acest fel, printr-o simplă întâlnire cu reacţiile minţii şi ale morţii sale iminente, bariera “ego-ului” este spartă. Printr-o deschidere de moment, fiinţa noastră reală se revelează – care singură ne poate transforma şi vindeca.
Atenţia totală fără niciun scop este Sacrul însuşi în acţiune. Există de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de către voinţă, care se comportă subiectiv limitându-se la un singur obiect. Prin natura sa, acest tip de atenţie se defineşte ca lipsă de atenţie.

În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în vidul sau nemişcarea psihologică – cu toate acestea cine există cu adevărat? Atunci când mintea obişnuită e tăcută poţi observa cum tăcearea preia controlul, o nouă minte apare, care se expandează în Infinit şi se defineşte ca şi Conştiinţă Pură.

În acest fel descoperim că suntem un simplu “a fi”, “aici şi acum”, fără margine – una cu Infinitul. În această simplitate, nu sunt aşteptări sau scopuri, pentru că “ego-ul” a dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut, existent în noi şi peste tot în jurul nostru, arătându-ni-se atunci când deschidem poarta prin tăcerea umilă a minţii.

Asemenea realizări, ale momentelor existenţei, transformă radical fiinţa, ceea ce duce eventual la distrugerea fortăreţei “ego-ului”, ai cărui prizonieri sunteţi atâta timp cât mintea vă domină şi atâta timp cât daţi o importanţă psihologică minţii.

Atunci când această ficţiune dispare, topindu-se în Sublim, experimentăm Inteligenţa creatoare, iubirea, Frumuseţea şi Bucuria, care ne îndreaptă comportamentul prin impulsuri intuitive.”

 

 

     Acestea sunt cuvintele marelui Ilie Cioară, mai mult sau mai puţin, pentru că textul de mai sus este o traducere din engleză ale cuvintelui acestuia pentru că nu am avut acces la o carte în română din care să citez direct. În orice caz, importantă este ideea de bază pe care o transmite, idee pe care o regăsim în toate relatările de acest tip: suntem fiinţe Infinte, cu potenţial Infinit, chiar suntem la esenţă acele lucruri de care începem să ne aducem aminte. Căutaţi să reflectaţi la aceste rânduri şi apoi contemplaţi frumuseţea naturii, unduirea vântului printre frunzele galbene sau sclipirea intermitentă a stelelor cauzată de reflecţia-refracţia luminii în atmosfera pământului, minunăţia zâmbetului unui copil sau un cântec ce vă duce sufletul dincolo de nori. Într-o zi veţi simţi şi voi ce a simţit Ilie Cioară în acea dimineaţă la 55 de ani. Poate chiar mâine…




          Material primit pe mail. Il dedic cu deosebita candoare unei neobosite si vajnice cautatoare a frumusetii sufletesti, Patricia.

Sursa:
http://noulpamant.ro/articole/maestri-spirituali/ilie-cioara-povestea-iluminarii/