Povestea stâncii

de Arsenie Boca



              Un om dormea în coliba lui, când dintr-o dată, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumină și I-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru el și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut. Mulți ani a muncit din greu, de la rasăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclinitit.
În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.

     Tocmai când bărbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis să-și facă apariția în gândurile plicitisite ale acestuia :
- De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit.
Așa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec. Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine.

     Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greșit? De ce am eșuat?
Domnul i-a răspuns înțelegător:
- Prietene, când ți-am cerut să-mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști. Sarcina ta era doar să împingi. Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea ?

     Privește la tine… Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice. Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai.
Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca.

     Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendința să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simplă ascultare și încredere în El. Cu toate că noi credem că prin credință mutăm munții, de fapt tot Dumnezeu este cel care îi mută din loc.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.”



Material primit pe mail.