Acum si aici !

Ceea ce ești tu e conștiență ce vibrează, energie vibrantă; tu ești rezonanță, ești o frecvență, ești o fluctuație de energie – asta e semnătura ta vibrațională unică și ceea ce e ea, la un moment sau altul, e ceea ce te definești tu a fi; aceea va fi experiența pe care îți vei îngădui să o ai, ca o reflexie reproiectată spre tine fiindcă, ține minte, realitatea fizică nu există în afara ta; ea există ÎNĂUNTRUL tău… este numai o iluzie, doar o reflexie. Și iar, așa cum obișnuiesc adesea, voi folosi analogia oglinzii: când îți vezi reflexia în oglindă, știi că nu ești tu acolo, în oglindă. Știi bine că tu ești aici. Știi că aia-i doar o reflexie. Dacă vezi reflexia încruntându-se, nu te duci la oglindă și-ncerci să silești reflexia să zâmbească; când vrei să vezi reflexia zâmbind, știi că ai un singur lucru de făcut: trebuie să zâmbești tu mai întâi. Dar, dacă aștepți ca reflexia să zâmbească prima, apăi te vei încrunta pentru tot restul vieții tale. Dar asta-i ceea ce fac cei mai mulți: „Voi fi fericit după ce realitatea mi se schimbă…” – da, chiar asta faci, chiar și tu! „Voi fi fericit atunci când reflexia mea va fi fericită” – dar reflexia nu poate fi fericită până ce tu ești… Așadar, când ești tu fericit mai întâi, reflexia nu are de ales decât să-ți oglindească exact asta – dar, adu-ți aminte, ai creat o realitate spațio-temporală, așa că, uneori, e un oarecare decalaj între ideea schimbării pe care o faci lăuntric și capacitatea realității exterioare de a ți-o reflecta cu fidelitate; iar uneori, din cauza – în principal din cauza sistemului de credințe la care ai aderat de-a lungul vieții, chiar te vei verifica, să vezi dacă e evident că te-ai schimbat… și iată de ce insistăm de fiecare dată că, atunci când spui, atunci când știi că te-ai schimbat, nu condiționezi schimbarea de diferențele sau lipsa de diferențe din realitatea exterioară; testul cunoașterii că te-ai schimbat cu adevărat este acela că răspunzi diferit realității exterioare – chiar dacă aceasta nu se schimbă! Ăsta e felul în care știi că te-ai schimbat… pe când, dacă spui, „Da, m-am schimbat, dar nu văd asta în realitatea mea exterioară!”, atunci nu faci altceva decât să te tot chiorăști după schimbare în realitatea exterioară mai întâi, iar asta înseamnă că nu te-ai schimbat, așa că de ce ți-ar reflecta realitatea exterioară vreo schimbare? Vezi? Înțelegi, da? Bine atunci. Așadar, ideea e că, după cum spuneam, atunci când „te prinzi”, așa cum spui tu, atunci când pricepi simultaneitatea, vastitatea, adevărata putere și multidimensionalitate a existenței tale… atunci îți poți îngădui să relaxezi felul în care insiști mereu, condiționezi mereu și mereu într-un fel negativ una sau alta în ceea ce te privește – și poți alege pur și simplu să fii cine preferi să fii, fără absolut niciun motiv! Nu ai nevoie de un motiv pentru a fi fericit. Dacă vrei să fii fericit, fii fericit. Nu îți trebuie un motiv condițional exterior pentru a putea fi fericit. Iată de ce spunem, „împrejurările nu contează; numai starea ta de spirit contează”. Chestia e că tocmai starea ta de spirit e cea care determină tipul de efect pe care ți-l imprimă împrejurările, fiindcă împrejurările nu au un sens încorporat în sine însele; ele nu se petrec cu un scop anume; o împrejurare e neutră, e doar recuzită fără o însemnătate precisă – însemnătatea cu care tu o investești determină efectul pe care îl va avea asupra ta. Deci importanța pe care i-o dai va determina dacă îți vei experimenta viața într-un mod abundent ori limitat. Odată ce înțelegi că ești o ființă în plină expansiune și începi să te porți ca atare, chiar dacă ești focalizat ca individ, vei vedea diferența reflectată în realitatea ta prin simpla cunoaștere a ceea ce ești. Doar cunoscând că ești cutare lucru, acesta va începe să fie reflectat în realitatea ta ca într-o oglindă. Fiindcă acea realitate nu există, la drept-vorbind, acolo – este aici cu totul. Chiar aici, chiar acum, alături de tot ce există în Creație. Ceea ce numești, în mediul tău spațiu-temporal liniar, „momente diferite” este doar același moment, din puncte de vedere diferite. Asta-i tot. Deci tot ce vezi… e un singur moment în Creație: ACUM. Totul există ACUM, iar ce numești tu momente diferite nu reprezintă decât exact același moment, dintr-un mereu alt punct de vedere. Iată cât de vast ești, iată cât de atotputernic ești – de miliarde de ori într-o clipă creezi, literalmente, miliarde de puncte de vedere diferite ale aceluiași moment de ACUM al creației – și iată ce experimentezi tu ca „realitate”. Într-atât de puternic ești. Trăiește ca și când ai fi constant conștient de asta, într-un fel smerit însă, și vei vedea incredibile miracole devenind cursul firesc al unei zile. Pricepi, zici? Bine atunci… Bashar – Simultaneity of Existence, 2010.08.28

Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul

Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu - si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie. Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii - si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti. Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul. Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii - si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele. Ideea cea Mare este ca nimeni nu "detine" cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul - sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre. Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti - si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa. Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei." Citat din Neale Donald Walsch

MARŞ DE ADIO !

La muncă, derbedei, că trece anul şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul. Făceaţi pe democraţii cei cucernici, Cristosul mamii voastre de nemernici. Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine şi-apoi convingeţi-vă că e bine. C-aţi luat o ţară de mai mare dragul şi i-aţi distrus averile şi steagul. S-ajungem colonia de ocară care-şi va cere scuze în maghiară. Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi, aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici. Şi, prin vânzări de ţară infernale, aţi omorât cu voia animale. La greul greu care mereu ne-ncearcă, răspundeţi cu un greu de moarte, parcă. Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu întoarceţi România - n Evul Mediu. Ce căzături, ce târfe, ce mizerii, v-aş desena cu acul, să vă sperii. Dar voi nici sânge nu aveţi în vine, ci credite din călimări străine. Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina. Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul s-au compromis negustorind Ardealul. De unde sunteţi, mă, din ce găoace , cum v-au putut părinţii voştri face ? Ce condimente le-au picat în spermă de e trădarea voastră-atât de fermă ? Aţi pus nenorocita voastră labă pe-această tristă ţară Basarabă. Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul s-o faceţi curva voastră de serviciu. Mimaţi respectul pentru cele sfinte, dar vindeţi şi pământuri şi morminte. Aţi inventat examene severe, supunere poporului spre-a-i cere. Şi toată zbaterea a fost degeaba că-n nas mai marii v-au închis taraba. Minciuna voastră v-a adus pe scenă, actori într-o politică obscenă. Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară, ia cereţi-vă puţintel, afară. Decât să vă trimită ţara noastră , mai bine mergeţi voi în mama voastră. Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară, şi nu albanizaţi această ţară. Băgaţi viteză, că vă trece anul şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul. Şi ce vă pot eu spune la plecare decât lozinca lui Fănuş cel mare : Nenorociţilor, se rupe şnurul, "La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !" Autor: Adrian Păunescu

Femei de carieră

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă... Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească. Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, dog-ul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4:00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni. Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei. Mircea, fă-te că trăiesti ! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat. Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna... Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate.. la bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga , ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR , de la Revoluţie , când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"... Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim. Autor: Mircea Dinescu

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica Aşa suntem femei lângă femei Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”. Ei neglijenţi, iar ele foarte calme Ei încurcând ce ele limpezesc Ei numai tălpi şi ele numai palme Acesta e destinul femeiesc. Şi-n fond, ce fac femeile pe lume? Nimic măreţ, nimic impunător. Schimbându-şi după ei şi drum şi nume Pun lucrurile iar la locul lor. Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă Şi pentru care plată nici nu cer De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă Ar fi ajuns şi dincolo de cer. Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot Şi de aceea nimeni nu le crede Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot. Aşa e mama şi a fost bunica Şi ca ele mâine eu voi fi. Ce facem noi, femeile? Nimica, Decât curat şi uneori copii. Suntem veriga firului de aţă În fiecare lanţ făcut din doi Ce greu cu noi femeile în viaţă Dar e şi imposibil fără noi… Autor: Adrian Păunescu

Tu eşti , mamă !

Când eram copil odată, mama mea învăţătoare M-a luat cu ea la şcoală, doar aşa, într-o plimbare. Şcoala mi-a părut castelul, iară clasa cu fereşti Poza mândră întâlnită într-o carte cu poveşti. Ea, ţinându-mă de mână, mă purtă spre banca-ntâi Şi o scurtă mângâiere mi-aşeză la căpătâi. Banca-naltă, eu mai singur decât cucul mă simţeam Şi-aşezat aşa pe vârfuri tot la mama mea priveam. Aş fi vrut să fiu acolo lângă ea şi nu aici Lâng-aceşti copii din clasă, mult mai mari, dar tot pitici. Am aflat chiar fiindcă mama tuturor le surâdea Când ştiam că numai mie ea acasă îmi zâmbea. După un timp, pe care astăzi poate doar l-am tălmăcit, Clasa-ntreagă, întrebată, a fost pusă la ghicit. - Dragii mei, să-mi spuneţi mie, a-nceput învăţătoarea, Cine muntele-l întrece-n înălţime, iară marea O întrece în mărime prin atâta bunătate? Ce fiinţă este-n lume cea mai scumpă dintre toate, Care mângâie când doare, care cântă când mângâie, Stând de strajă suferinţei pruncilor la căpătâie? Cine este-acea fiinţă fără care nu se poate, Cea mai dragă, cea mai mare şi mai bună dintre toate? Clasa-ntreagă se gândeşte…ochii mari, mintea-ncordată. Un băiat parcă e gata să răspundă… şi o fată…. Nu ştiu ce fior mă prinse şi pe mine-ntr-o suflare, Am uitat că sunt în bancă, mama că-i învăţătoare, Şi pe când băieţi şi fete mâna ridicau în sus, Eu, cu voce îndrăzneaţă, cu iubire de nespus, Le-am luat-o înainte şi-am strigat fără de seamă: - Cea mai scumpă din fiinţe-n lumea asta… TU EŞTI, MAMĂ ! Autor Petru Demetru Popescu

PODUL - preambul de ziua femeii

Un barbat mergand pe motocicleta sa de-a lungul unei plaje din California. Cand , deodata, cerul se innoreaza deasupra capului sau si, cu o voce tunatoare, Dumnezeu spune : "Pentru ca ai incercat sa-mi fii credincios prin toate mijloacele, iti voi indeplini o dorinta."

Motociclistul trage pe dreapta, se gandeste o clipa si spune: "Doamne vreau sa construiesti un pod de aici pana in Hawai ca sa-l pot traversa ori de cate ori o sa doresc."

Dumnezeu ii replica: "Dorinta ta este materialista, gandeste-te la imensele provocari pentru asa tip de initiativa, suportii necesari pentru a atinge fundul Pacificului si cimentul si otelul necesar! Il pot face, dar imi este greu sa-mi justific dorinta ta pentru o chestie lumeasca...Gandeste-te un pic mai mult la o dorinta care ar putea sa ajute omenirea intr-un fel ..."

Motociclistul putin rusinat s-a gandit indelung de aceasta data. In final el spune: "Doamne imi doresc ca eu, si toti barbatii din lume, sa putem intelege femeile; vreau sa stiu ce simte ea in suflet, ce gandeste atunci cand ma "trateaza" cu raceala, de ce plange, ce vrea sa zica cand spune "nu am nimic", de ce trosneste si pocneste cand vreu sa o ajut si nu in ultimul rand cum as putea sa o fac intr-adevar fericita !!!!"

La care Dumnezeu ii replica:

"Cate benzi pe sens vrei pentru podul ala, doua sau patru ?"