2012/07/21

Strategii ale diversiunii. Cele 10 manipulari generale pe care se bazeaza democratia




        Lingvistul nord-american Noam Chomsky a concretizat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, cele zece manipulări generale pe care se bazează democraţia şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele sunt concepute pentru a dezorienta şi a deturna atenţia mulţimii de la manevrele claselor politice şi financiare dar sunt, de fapt, diversiuni cu aplicaţie mondială.

Procedura de bază este preluată de la prestidigitatori, care îşi pun în practică numerele de iluzionism canalizând atenţia publicului în direcţii false.
Iată cele zece reţete:

1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia pu­blică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu gu­ver­narea providenţială care sal­vea­ză naţiunea în temeiul legilor re­presive cerute de popor, cu pre­ţul limitării libertăţilor democratice.

3. Să aplici toate mă­su­rile dure treptat. Ceea ce ar duce la miş­cări populare, dacă se aplică într-un singur pachet, devine dintr-odată suportabil dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire care nu face legătura dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ide­al de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc pu­bli­­cul şi îl ţin legat de emisiuni şi se­ria­le vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turmă şi sunt uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceri­rile ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.


Material primit pe mail.

2012/07/14

Mentenanţa limbii române




Mentenanţa limbii române: trecerea de la "să-ţi fac şi să-ţi dreg", "la implementare"!



     Îmi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba.
În timp, unele rezistă, altele dispar.
A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate, de sus în jos, în Ţările Române.
Franţuzismele din limbajul administrativ al secolului al XIX-lea au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic.
Rusismele din anii '50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale...

     După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin?
Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, fotbalistul de 2 bani si menajera hoata care vroia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate şi reclamele (advertaizingurile) vazute în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii.
Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant. Cismarii sunt designeri.
Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie.
Nici gând.

     S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.
Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un sprit, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Nu mai avem frizeri si croitorese, avem hair stilisti si creatoare de fashion.

     Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm in expectaţiunea unui feed-back pozitiv.


Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior "Hai să-mi bag..." sau cu concluzia absolut academica:"Un căcat!".




Material primit pe mail. Autor necunoscut.

2012/07/12

Povesti finlandeze. Sau nu?





De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?


07:45
- Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare).
Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.
Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala.
Biletul este subventionat de catre municipalitate.
Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.
Nici un muc de tigara, nici o hirtie pe jos, nici un grafitti pe ziduri.


09:15
- Orele de 45 de minute.
Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii.
Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.
Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator.
O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.


12:00
- Mincare calda, nutritiva si gratuita.
Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii.
Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe.
Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.


16:05
- Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic.
Nu exista delincventa, strazile sunt sigure.
Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.


18:30
- Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna.
Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor.
Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.


20:15
- Temele si la culcare.
Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.
Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.


- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii).
Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.
Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi.
Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data".
Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 15.
Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber.
Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.
Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.
Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera.
Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.

- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde - " da."
Dar exista un secret: Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!


Trimiteti textul tuturor profesorilor, parintilor si bunicilor pe care-i cunoasteti !
Dati mai departe ! Poate ajunge si la careva de prin minister, guvern si Parlament !!!


Material primit pe mail. Autor necunoscut.

2012/06/20

Vinul - cel mai vechi antibiotic natural





Timp de mii de ani, vinul a rămas în conştiinţa oamenilor ca cea mai delicioasă băutură, care a încântat locuitorii de pe toate meridianele Pământului. Sucul fermentat din struguri de bună calitate este prelucrat după tehnologii moştenite din generaţie în generaţie, dar perfecţionate necontenit. Sec, dulce sau spumos, alb sau roşu, roz sau negru, vinul se serveşte la masă, acasă sau în restaurant, la ocazii speciale sau fără nici un eveniment deosebit. Uneori, intră în preparatele alimentare pentru a da gust mâncărurilor. Este suficient să-l vezi într-un pahar perfect curat ca să te tenteze să-i probezi gustul. Oamenii din lumea largă i-au apreciat calităţile de peste 7000 de ani. Chinezii, în timpul împăratului Yu, prin anul 2205 î.Hr., consumau vinul, atât pentru gustul deosebit, cât şi pentru efectul calmant.

Virtuţile vinului erau foarte bine apreciate încă din Antichitate. Istoricul grec Tucidides considera că locuitorii din bazinul mediteranean au încheiat perioada barbară şi au trecut la civilizaţie, atunci când au început să cultive măslinul şi viţa de vie, consumând minunatele lor produse, uleiul şi vinul. Istoria vinului este strâns legată de evoluţia civilizaţiei. În ţările mai dezvoltate s-au extins foarte mult culturile viţei de vie şi s-au perfecţionat tehnologiile de obţinere a vinului. Cele mai mari ţări producătoare din lume sunt Franţa (lider mondial), Italia, Spania, S.U.A., Argentina şi Portugalia. România ocupă locul 10 pe plan mondial şi locul 6 în Europa. Principalele soiuri cultivate în România sunt: soiuri pentru vinuri albe: Fetească regală şi albă, Riesling, Aligote, Traminer, Muscat Ottonel; soiuri pentru vinuri roşii: Merlot, Băbească, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră.

Efectele nutritive şi terapeutice ale vinului
Printr-o compoziţie chimică foarte amplă (zaharuri, acizi organici, glicerol, compuşi fenolici, aminoacizi, vitamine - A, B1, B2, PP şi săruri minerale), vinul asigură un deosebit aport nutritiv şi mineralizant pentru organismul uman. Acest conţinut depinde de soiul de struguri, tehnologia de prelucrareşi gradul de învechire în butoaie speciale, cisterne sau vinoteci.

Efectele terapeutice ale vinului sunt necontestate. Încă din vechime, numeroase scrieri au subliniat calităţile vindecătoare ale vinului. Dacă Hipocrate din Antichitate recomanda vinul pentru tratarea unor debilităţi fiziologice, pneumonie, plăgi deschise şi muşcături de şarpe, marele savant Louis Pasteur considera vinul ca "cea mai sănătoasă şi igienică băutură".

În toate timpurile, vinul era recomandat, în primul rând, pentru proprietăţile antianemice, fortifiante, revigorante şi energizante. Pentru aceste efecte intră şi astăzi în numeroase reţete cu vinuri tonice. De altfel, medicina populară a recomandat vinul, în cantităţi rezonabile, ca fortifiant al bătrânilor, convalescenţilor, lehuzelor şi persoanelor anemice, bolnave şi clorotice (palide). La copiii palizi este bine să li se dea la mese câte un păhărel (30 ml) de vin roşu, având ca efect creşterea poftei de mâncare şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui.
La persoanele slăbite, vinul stimulează pofta de mâncare; dacă se bea în timpul meselor, are efect de stimulare a digestiei. Bătrânii noştri consumau un vin alb-sec după o mâncare cu peşte, un vin roşu după o friptură de porc şi un vin dulce după o plăcintă, la desert.

Vinurile albe, uşor acrişoare, sunt diuretice pentru un rinichi sănătos şi cu rol în stimularea digestiei. Prin conţinutul lor în metionină, evacuează toxinele din ficat.

Vinurile roşii, bogate în taninuri, sunt astringente şi au un efect uşor constipant. Acestea ajută la absorbţia vitaminei B12, cu rol în formarea sângelui. În vremea romanilor se considera că vinul roşu evită albirea timpurie a părului şi dă mai multă vigoare organismului, chiar la vârste înaintate. Este consumat cu multă plăcere, fiind mai bine tolerat de stomac şi ficat. Atât în vinul alb, cât şi în cel roşu, se pregătesc multe macerate terapeutice pentru diferite maladii.

La nivelul aparatului digestiv, un vin bun favorizează digestia şi menţine starea de confort digestiv, fără dureri şi fără balonări. După o hrană copioasă, cu carne şi multă grăsime, un pahar de vin ajută la evacuarea reziduurilor nefolositoare din intestin. În plus, reduce riscul apariţiei ulcerului gastric sau duodenal, prin combaterea bacteriilor din segmentul piloric, cum este cazul bacteriei Helicobacter pylori, precum şi a altor germeni dăunători, cum ar fi Salmonella. Nu este de mică importanţă efectul vinului ca medicament, în combaterea intoxicaţiilor cu metanol şi etilenglicol.

Un consum ponderat de vin previne bolile inimii. Cele mai clare efecte pozitive ale vinului sunt legate de afecţiunile inimii şi ale sistemului circulator.
Vinul roşu ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, cu activarea circulaţiei periferice, chiar în cazul persoanelor în vârstă de peste 70 de ani. Se reduce, de asemenea, inflamarea vaselor sanguine la fumătorii cronici.
În general, este redus riscul afecţiunilor aterosclerotice la nivelul arterelor cerebrale şi la nivelul picioarelor. În mod semnificativ, scade riscul atacurilor de cord şi a congestiei cerebrale. S-a constatat că un pahar de vin roşu, consumat după masa de prânz, prezintă un mare potenţial terapeutic de evitare a apariţiei celui de-al doilea atac de cord.
Un test făcut timp de 16 ani pe un eşantion de 13.000 de persoane a demonstrat faptul că atacul de cord scade cu 32% la persoanele care au consumat zilnic 1-2 pahare cu vin roşu. Acest efect benefic se explică prin acţiunile vasodilatatoare, menţinerea permeabilităţii peretelui arterelor şi a venelor, reducerea aterosclerozei coronariene şi a colesterolului "rău" din sânge.
Acelaşi test a arătat că în cazul unui consum zilnic de peste două pahare de vin, atât alb, cât şi roşu, creşte riscul apariţiei atacurilor de cord şi a cirozei hepatice.

Abuzul de vin dăunează.
Vinul ridică tensiunea sanguină la hipotensivi, dar nu este indicat la hipertensivi decât îndoit cu apă. Acţiunea dăunătoare a abuzului de vin a fost descrisă foarte plastic de marele scriitor Petrarca: "Vinul este nevătămător, dacă se respectă doza şi dacă se bea cu moderaţie şi cumpătare. Primul pahar de vin taie setea, al doilea dă bună dispoziţie, al treilea dă plăcere, al patrulea ţine în spate beţia, al cincilea mânia, al şaselea cearta, al şaptelea furia, al optulea somnul, iar al nouălea boala sigură".

La nivelul aparatului respirator, vinul roşu, printr-un component important numit resveratrol, ajută la reducerea inflamaţiilorşi a riscurilor de boli cronice ale plămânilor, respectiv pneumonie, pleurezie, guturai şi gripă. Vinul fiert cu puţină coajă de lămâie, cu scorţişoară sau cuişoare, constituie un remediu minunat, care produce sudaţie în pneumonie şi grăbeşte vindecarea în răceli, febră, oboseală generală şi unele afecţiuni epuizante.

La nivelul creierului, consumul moderat de vin de calitate ajută la prevenirea afecţiunilor degenerative, precum maladia Alzheimer şi reduce semnificativ apariţia unui accident cerebro-vascular.

Un pahar de vin sec, recomandat chiar şi diabeticilor.
Pentru bolnavii de diabet, un consum moderat de vin sec şi demi-sec ajutăla asimilarea generală şi reduce cantitatea de acetonă şi zaharuri eliminate în urină, caz constatat la persoanele cu glicemie ridicată. În vechea Romă, cu 1600 de ani înainte de a fi descoperită insulina, era un celebru medic, numit Araeteus, care recomanda vinul sec pentru tratamentul diabeticilor.
Polifenolii din vin, mai ales din cel roşu, s-au dovedit de mare eficienţă în extirparea celulelor canceroase din sân. Atât în formă naturală, cât şi diluat, în proporţie de 1:10, vinul are efecte bactericide, fiind unul dintre cele mai vechi antibiotice naturale, mai ales atunci când se amestecă cu miere de albine şi se aplică pe diferite ulceraţii şi plăgi externe, având acţiune cicatrizantă.

Alte virtuţi terapeutice ale vinului sunt: acţiune antivirală la virusul poliomielitei, a virusului hepatic, a unor heterovirusuri şi în scăderea colesterolului sanguin.
În perioadele trecute, cu frecvente epidemii de boli infecţioase (holera, dizenteria, tifosul), se spunea că persoana care bea vin se îmbolnăveşte mai puţin, întrucât vinul previne infecţiile intestinale. Încă din Antichitate, Iulius Cezar cerea soldaţilor romani să-şi bea raţia de vin pentru a evita multe boli legate de infecţiile interne. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi primeau zilnic o porţie de 3 litri de vin, cu efect profilactic faţă de îmbolnăvirile digestive. Nu întâmplător, rezervele de vin de pe flota spaniolă depăşeau cu mult rezervele de apă dulce pentru marinari. Este adevărat că marinarii nu prea se îmbolnăveau, dar, după un consum prea ridicat de vin, deveneau agresivi şi aruncau peste bord pe căpitanul navei.
Un alt eveniment legat de consumul de vin este consemnat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când soldaţii italieni primeau zilnic raţia de vin roşu şi nu aveau probleme cu epidemiile de dizenterie sau tifos, ceea ce îi deosebeau de soldaţii germani, mai bolnăvicioşi, fără raţia asigurată de vin.

Vinul stimulează sistemul nervos central
Vinul este un veritabil stimulent atât pentru trup, cât şi pentru suflet. Prin aromă, miros, gust şi culoare, vinul predispune favorabil spiritul, stimulează simţurile, având efect, în primul rând, asupra sistemului nervos central, respectiv asupra creierului.
Din toate timpurile, vinul a fost considerat ca o băutură mistică, făcând legătura dintre om şi puterile supranaturale. La majoritatea religiilor, a fost şi este folosit în practicile rituale, fiind adus ca ofrandă zeilor. La creştini, hrana vieţii spirituale se practică prin Împărtăşania cu pâine şi vin care simbolizează Trupul şi Sângele Domnului. Este bine de menţionat că, sub efectul euforic al vinului, mari personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice de pe tot Globul au creat pagini nemuritoare în poezie, proză şi tehnică, schiţând o lume nouă în beletristică,artă şi ştiinţă.
Consumat cu înţelepciune, poate fi un sprijin de nădejde, atât în stări de necaz, cât şi la bucurii. S-a demonstrat că este un component necesar în alimentaţie şi, în acelaşi timp, un veritabil medicament natural, deosebit de benefic pentru sănătatea omului cumpătat.
 Dar atenţie! Consumat în cantităţi exagerate, poate duce la accidente fatale, la degradarea gravă a personalităţii în faţa semenilor şi la distrugerea treptată a sănătăţii. 


Ce gândeşte un bebe la botez!










Ora 14.00. Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de şervet verde legat de gât, cam ca babeţica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tata, crede că râd de fapt cu el.
Oricum, suspect de multă agitaţie. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm şi nici să mănânc. Voi îmi pregătiţi ceva.


Ora 15.00. Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit – ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi…


Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu? că acuma m-au trezit. Ce mitocani… Bă, dormeam, da? Ce mă trambalaţi atâta? Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept…


Ora 16.15. Credeţi că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginaţi că asta vrea omu’ sâmbătă după-amiază pe la patru, să se dea cu maşina?
Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie – ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? Nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!


Ora 16.30. Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt!
Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri… Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboşi… na că unul a pus mâna pe mine – ia gheara, bă naşpetule, ce-i cu manierele astea?


Ora 16.40. Cântă – sau aşa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lângă ăştia. Aloouu, mă blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind!
Mă ţine-n braţe o tanti, habar n-am cine e, ăia rag de mama focului, e cam multă lume în spate, e şi oală mare în stânga, o masă… Cred că ăştia vor să mă mănânce. Băi, trebuie să scap de-aici imediat. Mama!
Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAAAAA!


Ora 16.50. Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar, în loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a vent să-mi dea suzeta.
Suzeta? De-asta crezi tu, mamă, că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăştia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare… Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva tocmai din partea ei.


Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboşilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii. În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov şi niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nici o-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am şi răguşit, dar nu mă las – cineva trebuie să mă salveze şi pe mine. Cineva, oricine, ajutor!


Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu mă păcăleşti.


Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere şi cu bombe. Am tăcut, fazanul crede că datorită lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar îmi conserv puterile magice. Când or vrea să m-arunce-n oală, o să-mi iau zborul şi-o să le dau cu tifla din turlă. Roadeţi-vă unghiile, na, canibalilor.


Ora 17.15. Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Pentru o clipă am ajuns pe burtă, dar puterile magice n-au acţionat, n-am putut s-o şterg, deşi am încercat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 şi mă duce spre oală. Acum, ajutor acum! Bă, nu mă băga-năuntru, bă, stai aşa…


Ora 17..15. WHOA! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să ţip.


Ora 17.15. Nu, iar mă bagă-n oală. Mă, nebunule, termină!


Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu ştiu dacă vrea să mă înece pe bune, că mă ţine de nas şi gură. Poate vrea să mă sufoce? Mă deşteptule, tu respiri cumva pe alte găuri?


Ora 17.15. Dacă mai face asta încă o dată, pe bune dacă nu fac şi eu ceva pe el. Măcar atât. Ia, că mă ţine deasupra oalei, să mă scurg. Ce înapoiaţi… de prosoape n-aţi auzit?


Ora 17..20. Credeam c-am scăpat, că s-au îndurat. M-au luat de la oloi, m-au îmbrăcat la loc, dar m-au dat şi cu ulei şi tot lui nenea ăla m-au livrat şi ăla merge cu bărboşii într-o cameră secretă. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorbă. Unde duceţi voi copiii mici, mă nenorociţilor? Ia să urlu un pic, poate atrag atenţia cuiva, deşi ăştia-s clar vorbiţi între ei.. Las’că scap eu şi vă dau pe mâna Poliţiei!


Ora 17.25. Nu trebuia să urlu. Mi-au băgat pe gât droguri cu linguriţa. Se-nvârte tot, mă ţin de bărbie să-nghit. Am reuşit să scuip un pic, dar bărbosul s-a ferit, e clar că are experienţă, pezevenghiul. În schimb, fraierul care mă ţine strâns în braţe e începător. Acum are o amintire de la mine pe rever.


Ora 17.30. Dhhroglgul ăla îşşşi mmfaşeee emfectul… mmmmhhhmmm… mi-e somn. Tu, trecătorule, dacă citeşti asta, să ştii că m-am luptat ca un bărbat şi-am fost învins mişeleşte. Adio şi să vă stau în gât.


Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, întreg.. Nu ştiu cum am scăpat, dar încă un botez nu mai suport. Băi, deştepţilor, sper că nu vă mai vine vreo idee săptămâna viitoare.
Femeie, ia scoate sutienul şi fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.






Material primit pe mail. Autor necunoscut.





2012/06/18

Semnele timpului




   Dacă, ajuns la o anumită vîrstă, te trezeşti bombănind tot mai des vremurile şi noile generaţii, e bine să ştii că există riscul de a fi preluat în corul străvechi al bătrînilor, care cred, de cînd lumea, că totul se termină cu ei. Capeţi un discurs de bunic, dintre cele care îi exasperează pe nepoţi. Asta pare să fie schema oricărei biografii: debutezi revoluţionar şi militant şi sfîrşeşti dezabuzat şi nostalgic.

Există, totuşi, mutaţii istorice de anvergură, fracturi ale timpului, de natură să capete un oarecare coeficient de "obiectivitate".

Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele şi ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru:

"Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte - spun textele - o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al "castelor", o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.).
 Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii "drepţi", de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de "semipreparate" şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor. Discernămîntul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni). Vor cîştiga teren neruşinarea, călcarea cuvîntului dat, invidia. Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala asupra dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împînzi totul."

Contemporanii noştri ar putea îmbogăţi acest diagnostic prin infinite amănunte, extrase din experienţa cotidiană. Evident, nu mi-am propus să furnizez cititorului o culegere, deprimantă, de toxine. Nu vreau, pur şi simplu, să-l indispun. Dar, pornind de la inventarul de mai sus, un igienic atac de spaimă, o mică ipohondrie nu i-ar strica. Ar fi, poate, un început de terapeutică...



Material primit pe mail. Autor A. Plesu

Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre ?



       




 Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană !
Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman ! Numai că. informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are "acte" ! O să mă întrebaţi: "Cum adică nu pare în regulă ?"
Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară ! Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică ! Să vorbim întâi despre documente.


Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare !
Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit., fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani ! Există însă în folclorul aromân o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O sa vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca "bătută în cuie". De ce ?


1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor !
2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac !
3. În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii ! Atunci era război ! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE !


Acestea fiind spuse să vedem, totuşi, ce este cu Podul "buclucaş". Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre ? Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta să fi fost construit cu ceva timp înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această "perlă" a ultimei provincii cucerite de romani ? Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei ! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:" Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării". Acelaşi autor ne spune: "(Burebista) trecea fluviul când dorea.", însă Dacia nu era putere navală la acea vreme ! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara, decât. pe un pod ! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase. Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie !


 O baladă populară aromână, intitulată "Puntea din artă" ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani ! A se observa că cifra concordă cu cercetările moderne. Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii acestui pod peste care Burebista "trecea fluviul când dorea". Necesitate care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării ! Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poată avea o cale mai facilă pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei !


Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane ? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Serbia!
Când vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ?


De dat mai departe...




Material primit pe mail. Autor necunoscut.